Europarlamentarul Cristian Preda se plânge, pe bună dreptate, că nişte descreieraţi i-au dat jos blogul şi au atentat la libertatea lui de exprimare. Deşi nu jucăm pe aceeaşi parte şi nu l-am auzit să ia acelaşi tip de atitudine când aceiaşi descreieraţi atentau periodic (cu prilejul alegerilor sau, după caz, referendumurilor, ca strategie de campanie online) la libertatea mea de exprimare, nu pot decât să spun că omul are perfectă dreptate să fie revoltat. Numai că revolta lui erupe doar când sunt afectate drepturile sale fundamentale, ceea ce denotă interes, nu exces de principii.

Asta mi se pare una dintre cele mai mari mizerii posibile într-o lume (prezumtiv) liberă. Poţi să nu fii de acord cu ideile exprimate de un om, poţi să nu-l suporţi ca persoană, dar nimic n-ar trebui să-ţi dea dreptul să-i bagi pumnul în gură. Şi, dacă tot veni vorba, mi-ar fi plăcut, spre exemplu, ca reformatorul domn Preda să fie la fel de vocal în spaţiul public şi atunci când a fost coleg de listă de partid la europarlamentare cu eligibila domnişoară Antonescu. Al cărei singur merit în cariera politică este că-i fata tatălui său, securistul domn Antonescu, rezident de mare profesionalism la Anvers taman în perioada în care anticomunistul domn Băsescu făcea disidenţă prin muzeele şi bibliotecile portului belgian omonim.

P.S. Până-şi termină şurubăreala la propriul blog, dacă-şi doreşte acest lucru şi nu se simte lezat în demnitatea sa de intelectual, Cristian Preda are la dispoziţie, din partea mea, aici, fără nici o constrângere, spaţiu de exprimare liberă.

Europarlamentarul Cristian Preda se plânge, pe bună dreptate, că nişte descreieraţi i-au dat jos blogul şi au atentat la libertatea lui de exprimare. Deşi nu jucăm pe aceeaşi parte şi nu l-am auzit să ia acelaşi tip de atitudine când aceiaşi descreieraţi atentau periodic (cu prilejul alegerilor sau, după