Boc şi echipa lui de zgomote (în care sunt solişti afoni şi tupeişti, precum Marcel Hoară) au găsit ţapul ispăşitor pentru dificultăţile bugetare: pensionarii. Din impozitele a 4,9 milioane de salariaţi, zic guvernanţii, sunt susţinuţi 5,7 milioane de pensionari. Minciuna prin omisiune e evidentă, iar măgăria e incomensurabilă. Pensionarii – şi mă refer la marea lor majoritate – au cotizat zeci de ani, şi-au încredinţat banii statului, acesta trebuia să-i ruleze şi să-i fructifice ca o bancă onestă, iar acum să-i restituie corect titularilor de cont, pensionarii, nu ca un favor, ca o pomană pentru asistaţi social, ci ca un drept legalmente datorat.

Sigur, există “pensii nesimţite”, există fraude în domeniul pensiilor medicale, există pensionari privilegiaţi fără nicio justificare. Dar aceste categorii au apărut sub umbrela tuturor guvernărilor, de la Petre Roman şi Ion Iliescu, la Emil Boc şi Traian Băsescu, iar cazurile trebuie rezolvate punctual. Nu vitregind acum TOţI pensionarii, cum încearcă Boc. În 2010 (nu-i an electoral...), viaţa lor va deveni un calvar. Veniturile nu le vor fi doar îngheţate, ci le vor scăderea dramatic. Pensiile nu vor fi nici barem indexate cu inflaţia, ba vor fi impozitate cu toptanul. Medicamentele compensate 90% nu se găsesc în farmacii. Punctul de pensie de 45% din salariul mediu brut a dispărut. Pensia minim garantată (350 lei) nu se asigură în multe cazuri, iar cea agricolă a fost amânată. În pofida optimismului prezidenţial (“nici vorbă...”), scumpirile vin lanţ iar taxele cresc. Sunt toate condiţiile ca raportul salariaţi/pensionari să se schimbe. Prin dispariţia fizică (boli, foame) a multora din cei din urmă. Nu prin politici economice care să readucă în ţară, la locuri de muncă certe, 3-4 milioane de expatriaţi, posibili contributori la Buget.