Cât de mic (ori cât de mare) este pasul de la gurmand la gurmet? Românul "de gust" (cum îi place unui bun amic al meu să se exprime) s-a obişnuit să îşi petreacă Crăciunul după cutumele (gurmande) neamului, cu cârnăciori, sărmăluţe, fripturi şi murături picante, în vreme ce de Revelion începe să se manifeste din ce în ce mai mult ca un gurmet, preferând bucate ceva mai elegante, care, chiar dacă nu întotdeauna sunt la nivelul "haute cuisine", tind să se apropie de acesta.
De Sfântul Ion, cum zice o bună prietenă de-a mea, "n-ar strica să fim de-a dreptul sclifosiţi, curăţându-ne maţele de bucatele cele grele şi mâncând doar o coadă de rac"... Acuma, hai, nici chiar numai "o coadă de rac". Măcar un peşte, ceva, acolo... Ideea este însă să nu ne mai ghiftuim cu de toate şi să ne orientăm către mâncăruri uşoare. Însă, în vreme ce vă îndemn să vă răsfăţaţi papilele gustative, îmi vine în minte o poveste de-acum un an şi o vară. În 2008, Pascal Henry, un elveţian cu veleităţi de gastronom, a demarat un proiect ambiţios: să realizeze, în trei luni de zile, un parcurs culinar de excepţie, mâncând în 68 de restaurante, fiecare având câte trei stele Michelin. Traseul său a început lângă Lyon, la "Collonges au Mont d'Or", ţinut de Paul Bocuse, supranumit şi "papă al bucătarilor". Cu câte două-trei restaurante gastronomice pe săptămână, elveţianul părea să se bucure din plin de această "excursie" culinară. Pe care a oprit-o însă brusc la 13 iunie, după ce a mâncat după placul inimii la restaurantul cu numărul 40, "elBulli", al unui alt "chef" celebru, Ferran Adrià. Pentru cei care nu au înţeles de ce şi-a abandonat proiectul, Pascal Henry a avut un singur răspuns: "Riscam să pierd contactul cu realitatea, mă cuprinsese o veritabilă frenezie gastronomică. Îmi plăcea atât de mult să mănânc atât de rafinat, încât mi-a fost teamă că n-am să mai pot niciodată să apr
