…gestul lui Cristian Preda de a iesi pe diferite canale si a cere insistent reformarea PDL-ului, taman acum, cand partidul se afla pe cai mari, a fost intampinat cu reticenta. Si nu ma refer aici la reticenta din partea colegilor de partid – asta era, pana la un punct, de asteptat – ci la reticenta celor “din afara” dar care chiar isi doresc sincer, ba am putea spune chiar cu ardoare, un PDL capabil sa se ridice la inaltimea propriilor sale promisiuni si a propriilor lor expectatii.
S-a spus ca un om singur, ba inca un om fara mare priza in partid nu se poate opune unui aparat de partid bine uns in multe batalii electorale; ca un intelectual nu are nici o sansa in fata unei masinarii compuse din rotite pragmatice; ca vorba-i vorba, dar pana la urma voturile sunt pe bani, asa ca Preda se iluzioneaza singur cand isi imagineaza ca poate muta de unul singur muntii din loc. S.a.m.d. Nu le mai recapitulez pe toate – se cunosc. Concluzia generala a fost cam aceeasi – gestul merita aplaudat ca atare, dar nu va avea nici o finalitate.
Oare? Oare un om singur nu poate reforma un partid? Uite ca Preda nu pare a avea de gand sa se lase. Dimpotriva. Intr-un interviu ce va fi publicat in revista “22″ isi inteseste si mai mult atacurile la “oligarhizarea” PDL. Redau cateva fragmente:
“O modernizare a PD-L presupune si schimbarea garniturii de la virf. Dar, in primul rind, o dezbatere pe cel putin trei teme: relaţia cu societatea, structurarea organizaţională a partidului şi identitatea doctrinară. Dacă PD-L este capabil să-şi asume această dezbatere, are o şansă să se modernizeze. Dacă nu vrea să-şi asume această dezbatere, cred că are o problemă. Partidul si-a deschis porţile, anul trecut, unor oameni care veneau din alte zone decât cea a acestei oligarhii postcomuniste. Dacă va şti să utilizeze această experienţă, va avea o şansă să arate altfel decât acuma, p
