Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hayssam ar putea fi adus în ţară!

Publicat in Jurnalul, joi 7 ianuarie 2010 · ·

Omar Hayssam, cetăţeanul siriano-român, acuzat de terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, va fi adus în ţară în scurtă vreme, potrivit unei informaţii date publicităţii de postul de televiziune Realitatea TV, care citează "surse diplomatice". Realitatea TV precizează că, după trei ani de la fuga din România a sirianului condamnat pentru terorism, Ministerul Justiţiei a elaborat tratatul de extrădare cu Siria, document ce va sta la baza aducerii în ţară a lui Hayssam. Acesta are de ispăşit în România o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, după ce a fost condamnat în lipsă pentru organizarea răpirii jurnaliştilor.

SURPRIZA - INTERESE ECONOMICE LA MIJLOC

"Înţelegerea dintre România şi Siria are şi un important conţinut economic, negociat încă din 2008, când două delegaţii oficiale româneşti au vizitat Siria. Atunci s-a încheiat şi un acord de protejare reciprocă a investiţiilor, semnat de miniştrii de Finanţe ale celor două ţări, acord urmat de vizita preşedintelui Traian Băsescu în Siria. De altfel, statul sirian este pregătit pentru a-l preda pe Omar Hayssam chiar în următoarele săptămâni", precizează Realitatea TV. Detaliile referitoare la partea economică a negocierilor nu sunt de neglijat, pentru că este important de precizat ce fel de acord este acesta, din perspectiva relaţiilor bilaterale româno-siriene.

EPOPEEA OMAR

Dosarul Hayssam este unul dintre cele mai încâlcite din istoria ultimilor ani, revenind cu insistenţă ca temă de campanie şi a nenumăratelor dezbateri în presă. Preşedintele Traian Băsescu afirmase, imediat după eliberarea din captivitate a jurnaliştilor români, că adevărul despre răpirea din Irak se va afla abia peste 50 de ani.

În timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale de la finele lui 2009, subiectul Hayssam a fost repus pe tapet, cu atât mai mult cu cât pe piaţă au apăru

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 13 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°