· La bodyguarzi stăm bine. Nu s-au făcut clasamente pe naţiuni, dar dacă s-ar întocmi unul, cu siguranţă am fi pe un loc fruntaş. Ce ocupaţie ciudată! Te antrenezi ca pentru un război corp la corp ştiind că n-o să ai niciodată ocazia de a lupta. Bodyguarzii sunt o clasă socială, deşi nimeni nu o consideră ca atare. Cei mai vânjoşi cetăţeni ai patriei, având în comun musculatura, statura, forţa fizică şi o anume disciplină a prezenţei, sunt şi cei mai inactivi. Sunt plătiţi bine, ca să nu facă nimic, să-şi vândă vigoarea şi tinereţea unor închipuiţi, unor fumători de trabucuri cu ochelari negri şi maşini de asalt. Ocupaţia aceasta prezintă încă o absurditate: în România, categoria socială care ar trebui să aibă pază de corp nu prea există. Nu avem prinţi şi celebrităţi mondiale ale ecranului, nici staruri care să adune o sută de mii de fani pe stadioane. Cei mai mulţi dintre fiţoşii care umblă cu garda după ei sunt nişte dubioşi şi nişte parveniţi, cărora le-ar sta mai bine în postura de pumnangii decât de domni. Domnii adevăraţi ai momentului n-au nevoie de bodyguarzi. Nici bancherii şi nici puţinii demnitari cu o purtare de seniori. Dintre politicieni, fac caz de primejdiile care pasămite îi pândesc la tot pasul mârlanii şi clinicii. Acei şefi de partide degeaba născuţi cu talent la insulte şi la duşmănii. Bodyguarzii lor sunt plătiţi nu să-i apere, ci să le statueze condiţia de sacrificaţi ai adevărului şi dreptăţii. Bodyguarzii plini de muşchi şi de tupeu trebuie să-i ferească de fapt de scuipaţi. Nobilă îndeletnicire!

· Vârstnicii care fac o facultate după 60 de ani, când diploma nu le mai deschide nici un drum, nu au o explicaţie credibilă cu privire la această performanţă contra naturii. Nici unul dintre interviurile "de senzaţie" cu sexagenarii din anul întâi ai unor universităţi nu a dezvăluit o motivaţie romantică şi recuperatorie, ci pricin