- Cultural - nr. 454 / 7 Ianuarie, 2010 Rolul filosofului, apreciaza Noica, e de a recunoaste in niste concepte vechi o gramatica a spiritului. De altfel, si Nietzsche preconiza o genealogie a spiritului din cercetarea codului lingvistic. Incantat ca limba noastra are privilegiul de a poseda prepozitia "intru", ii consacra o adevarata oda si isi ilustreaza demonstratia prin cartea a IV-a din Istoriile lui Herodot, fragment din Tropice triste de Lévi Strauss, sculpturile lui Brancusi, subliniind bogatia de intelesuri ce se concentreaza in aceasta vocabula. (C. Noica, "Creatie si frumos in rostirea romaneasca"). Prefixul "in" este o sarbatoare a gandului. El are darul, in limba noastra, sa infiinteze, sa aduca in fiinta. La cuvintele vechi cerceteaza etimologiile, mecanismul de formare, echivalentul din celelalte limbi romanice, aria de raspandire si evolutia semantica invocand autoritatea lingvistica a lui B. P. Hasdeu, Sextil Puscariu, Candrea, Saineanu si altii. "In cuvant, ne demonstreaza cercetatorul, exista un palpit de viata pe care nu-l pot epuiza nici dictionarele si nici rostirea. Mergi prin cuvantul padure, sau prin cuvantul iubire, sau prin cuvantul cunoastere, dar mergi si fara sa mergi. Cuvantul merge singur, si fara tine, ca si soarele in jurul pamantului, intr-o viziune ptolomeica. Cuvintele merg singure, intr-un anume fel, sau stau ca si fenomenele, ca si categoriile. Ele nu preced, ele succed, sau se petrec dupa noi, ele se modifica odata cu noi, prin noi, cu vrerea sau fara vrerea noastra, iar surpriza este de a vedea ca intr-o generatie lasam tiparele lor nici goale, nici pline. Desertarea de sens, uitarea se produc fara stire, o constatam retrospectiv." (Paul Anghel, C. Noica, Rostirea filosofica romaneasca, Contemporanul - 14 august 1970) In "Creatie si frumos in rostirea romaneasca" (1973), Noica incearca sa defineasca o estetica a spiritual