La Filarmonica de Stat Arad va avea loc luni, de la ora 19.00, Concertul de Anul Nou, organizat după modelul concertului de Anul Nou de la Viena, cu dirijor şi solistă veniţi chiar din oraşul lui Strauss. Din program nu vor lipsi lucrări care au devenit deja clasice în repertoriul Concertului de Anul Nou desfăşurat în fiecare an la Viena. „Până când vom avea posibilitatea să-i aducem măcar pe unii dintre dirijorii care au dirijat concertul de Anul Nou de la Viena la Arad, Concertul de Anul Nou al Filarmonicii de Stat din Arad va fi condus totuşi de un dirijor austriac, Wolfgang Groehs.
Solista concertului va fi soprana vieneză Ella Tyran, care a urmat cursurile Conservatorului din Viena”, a declarat Rodica Tălmaciu, directorul Filarmonicii de Stat din Arad.
Un bilet costă 10 lei, iar categoriile care beneficiază de reducere plătesc 5 lei.
Flori de la San Remo
Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonice de la Viena este televizat şi are o audienţă estimată de aproximativ 1 miliard de telespectatori în 44 de ţări. Primul concert a avut loc în 1939 şi a fost dirijat de Clemens Krauss.
Muzica este în principal cea a familiei Strauss (Johann Strauss I, Johann Strauss II, Josef Strauss şi Eduard Strauss). Florile care decorează sala de concert Wiener Musikverein sunt donate anual de către oraşul San Remo din Italia. Concertul de la Viena se termină întotdeauna cu o serie de bisuri după programul principal, după carei muzicienii urează în cor audienţei un an nou fericit şi încheie concertul cu Valsul Dunărea Albastră al lui Johann Strauss II urmat de Marşul lui Radetzky. În timpul acestei ultime piese, audienţa aplaudă în ritmul melodiei, iar dirijorul se întoarce să dirijeze audienţa în locul orchestrei.