Sporul de 75% de care beneficiază funcţionarii care gestionează fonduri UE va fi plătit din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Ministerul Finanţelor obţinând deja de la CE decontarea a 1,4 milioane euro pentru sporurile acordate în aprilie - octombrie.
Reprezentanţi ai MFP au declarat că ministerul a solicitat Comisiei Europene decontarea sumelor aferente sporului de 75% plătit în perioada aprilie - octombrie 2009 angajaţilor care lucrează cu fonduri europene în cadrul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale şi AM Ex-ISPA. Astfel, ministerul a obţinut de la CE, în 28 decembrie, 1,379 milioane euro pentru decontarea sumelor aferente acestui spor, plătite iniţial de la bugetul de stat. Pentru sporul de 75% plătit în intervalul noiembrie-decembrie 2009, MFP va depune documentaţia la CE în luna ianuarie. Potrivit aceloraşi surse, procedura de decontare din fonduri europene a sumelor reprezentând sporul de 75% va fi aplicată şi în perioada următoare. Sporul de 75% de care beneficiază funcţionarii care gestionează fonduri UE va fi plătit din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică, Ministerul Finanţelor obţinând deja de la CE decontarea a 1,4 milioane euro pentru sporurile acordate în aprilie - octombrie.
Reprezentanţi ai MFP au declarat că ministerul a solicitat Comisiei Europene decontarea sumelor aferente sporului de 75% plătit în perioada aprilie - octombrie 2009 angajaţilor care lucrează cu fonduri europene în cadrul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale şi AM Ex-ISPA. Astfel, ministerul a obţinut de la CE, în 28 decembrie, 1,379 milioane euro pentru decontarea sumelor aferente acestui spor, plătite iniţial de la bugetul de stat. Pentru sporul de 75% plătit în intervalul noiembrie-decembrie 2009, MFP va depune documentaţia la CE în luna ianuarie. Potrivit aceloraşi surse, procedura de decontare din fonduri europe