Externalizarea de servicii din Occident este şansa de dezvoltare economică a României în acest deceniu. Potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers, furnizorii de astfel de servicii preconizează că cererea pentru acest tip de servicii va creşte în ritm rapid iar companiile din domeniu deja angajează personal şi investesc în dezvoltare.

„România beneficiază de forţă de muncă ieftină şi bine instruită” era refrenul întâlnit la toate companiile care faceau investiţii în tara noastră înainte de criză.
Iar în România mai multe companii şi-au deschis unităţi în domeniul externalizărilor de servicii. De exemplu EasyCall, fondată în 2002 şi care în 2006 a fost achiziţionată de compania americană Computer Generated Solutions (CGS). Dintre clienţii săi se află AOL, pentru care societatea furnizează servicii de call center.
Trebuie oferite facilităţi
”Nu trebuie să ignorăm faptul că exista o competiţie globală pentru atragerea de investiţii, şi, în acest sens, guvernele şi autorităţile locale acordă stimulente, fiscale sau de altă natură, furnizorilor de servicii externalizate. Astfel, România va trebui să ofere facilităţi, cel puţin la un nivel similar cu alte ţări din Europa Centrală şi de Est, pentru a-şi creşte cota de piaţă în această industrie,” a declarat Dan Iancu, Partener, Servicii de Consultanţă în cadrul PricewaterhouseCoopers România.
Companiile de outsourcing din America de Nord şi India, care au dominat vreme îndelungată această industrie, sunt în prezent concurate t