Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reduceţi taxele, nu dobânzile!

Publicat in Jurnalul, joi 7 ianuarie 2010 ·

Reluarea creşterii economice depinde într-adevăr de consum şi investiţii. Dar calea prin care să se obţină resuscitarea cererii nu are legătură cu scăderea dobânzilor, ci cu reducerea taxelor. Ca dovadă, dobânda de politică monetară s-a micşorat de la 10,25% la 8% anul trecut fără nici un efect în planul produsului intern brut. Singurele care au profitat de pe urma reducerii dobânzilor au fost entităţile vulnerabile ale sistemului financiar, care au supravieţuit împrumutându-se din ce în ce mai ieftin de pe piaţa interbancară. Chiar dacă acest lucru n-a fost unul bun. Dobânzile ar fi trebuit să rămână sus, pentru că, dacă nu forţezi închiderea activităţilor nerentabile, ci le ţii artificial în viaţă cu ajutorul politicii monetare, nu ai cum să încurajezi restul şi rişti în final să îngropi tot.

Aşadar, în locul scăderii dobânzilor ar fi fost mai potrivită reducerea sau chiar desfiinţarea unor taxe pentru a stimula investiţiile. Ca să achiziţionezi ceva acum trebuie să fii sigur că nu te costă, fiindcă altfel nu cumperi. Iar pe baza unor dobânzi înalte s-ar fi gestionat foarte, foarte strâns cheltuielile. Şi, în fine, o reducere a preţului activelor, coroborată cu dobânzi mari, ar fi generat fluxuri investiţionale. Dacă dezvoltatorii vor să-şi vândă casele noi n-au decât să le micşoreze preţul şi să le ofere străinilor, pentru că printre români e greu să-şi găsească clienţi când şomajul creşte...

Din păcate, nu o scădere a taxelor se pregăteşte (aşa cum se vede în cele mai multe ţări din regiune), ci o mărire a acestora. Guvernul este incapabil să facă mediul de afaceri prietenos. Atât înţeleg cei care conduc "milităreşte" economia românească. Accizele au fost gândite pentru produsele cu cerere inelastică, dar culmea este că acolo se va înregistra cea mai mare evaziune. Iar pe baza unei proiecţii fanteziste a bugetului se va pune din nou problema

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"

Ziua News acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțină în continuare Ucraina. După întâlnirea dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski, care a eșuat vineri, deoarece președintele uc

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 53 minute
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum 55 minute
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°