Orfan de ambii părinţi, Victor Lakatos face pe femeia de serviciu în căminul studenţesc, ca să aibă un ban în plus
Victor Lakatos are 29 de ani şi, de când se ştie, a fost „singur pe lume”. Nu şi-a cunoscut niciodată părinţii.
Primele lui amintiri sunt legate de un pat rece din Centrul de Plasament nr. 14 din satul Pomi, judeţul Satu Mare. Acolo a stat până la 18 ani, iar apoi, s-a trezit în stradă. „Pe mine şi pe încă 41 de colegi ne-au dat afară când am împlinit 18 ani. M-am trezit în stradă şi în stradă am terminat prima facultate”, povesteşte tânărul. Nu i-a fost uşor. „Oamenii străzii erau familia mea. Tentaţiile au fost mari. Foamea şi somnul sunt cei mai mari duşmani, care te pot determina să recurgi la gesturi extreme”, spune Victor. „Majoritatea foştilor colegi am auzit că sunt după gratii”.
Învăţa prin gară, scări de bloc şi parcuri
A avut o ambiţie de invidiat. Nu s-a lăsat dus de val şi a decis că viaţa pe stradă nu este nicidecum ceea ce-şi doreşte. S-a înscris la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, filiala Satu Mare, în 2003. „A fost foarte greu. Învăţam pe unde apucam. În gară, în scări de bloc sau în parcuri. Mai lucram şi cu ziua, pentru a mă putea întreţine”, mărturiseşte Victor. „Nu primeam bursă socială, pentru că învăţam la o universitate privată. În schimb, am fost scutit de taxe de studiu”. Nu a avut niciodată pretenţii pecuniare, îşi dorea doar strictul necesar. În 2007, şi-a luat licenţa cu nota 9, chiar dacă a trăit la limita subzistenţei.
De anul trecut, student la a doua facultate
Anul trecut, Victor a hotărât să-şi îndrepte atenţia spre o meserie care să-i poată asigura confortul financiar şi s-a orientat spre Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare. „Am studiat piaţa şi nu-mi pare rău deloc de deciz