Reşiţeanul îşi surprinde mereu clienţii cu daruri personalizate.
PROFIL
Născut. 21 noiembrie 1975, Reşiţa
Educaţie. Facultatea de Drept la „Universitatea Europeană Drăgan” din Lugoj
Ocupaţia. Administrator
Familie. Necăsătorit
Alexandru este o fire muncitoare şi mereu implicată în ceea ce face. Munca nu i-a fost străină niciodată. Încă din liceu, la doar 17, ani a început să lucreze, deşi părinţii îi făceau toate voile.
„Am început munca în perioada liceului, nu pentru că aveam nevoie, ci doar pentru că aşa am vrut eu. În vacanţa de vară lucram la o firmă de instalaţii. Nu îmi era ruşine să muncesc, deşi căram şi vopseam calorifere. Aşa am fost educat de părinţi: să preţuiesc totul în jurul meu”, a explicat reşiţeanul.
Înscris la facultate în Lugoj, Alex nu a încetat să muncească şi s-a angajat ca agent de vânzări. Se împărţea între cursurile de la Lugoj şi clienţii de la Reşiţa.
„Îmi împărţeam timpul între cursuri şi firme. Am avut noroc pentru că atunci se făceau cursurile la sfârşitul săptămânii. Timp de şase ani am lucrat în acest domeniu”, a mai spus fostul agent de vânzări.
A lucrat cu Gigi Becali
În 2003, după şase luni de armată, tânărul a plecat în Bucureşti, unde a avut ocazia să lucreze cu Gigi Becali. „Mutarea mea în Bucureşti a însemnat un alt început. Am avut ocazia să lucrez pentru patronul echipei Steaua, care m-a numit coordonoator al unei campanii la nivel de ţară. Aproape trei ani am lucrat pentru el”, a mai spus Alexandru. Revenit la Reşiţa, lui Alexandru i s-a oferit ocazia să fie adminstratorul a două localuri. „Momentul revenirii acasă a coincis cu o provocare. Doamna Geta Feieş mi-a oferit ocazia să intru în colectivul ei şi să punem bazele unui nou concept: o cafenea şi un pub sportiv. Am încercat să aducem pentru reşiţeni ceva nou şi împreună cu echipa, am decis