Olandezul a ajuns aseară în Bănie pentru a semna contractul cu Universitatea.
Dorit de finanţatorul Adrian Mititelu la Ştiinţa, antrenorul Mark Wotte a ajuns ieri după-amiază în România. A aterizat la Timişoara, acolo unde a dat primele declaraţii vizavi de preluarea echipei din Bănie. „Merg la Craiova pentru a discuta termenii unui contract. Încă nu am semnat. Mâine (astăzi - n.r.) vom face o declaraţie oficială. Vin la Craiova să vorbim despre viitor. România este o ţară interesantă, sunt câteva echipe valoroase şi câţiva jucători interesanţi. Întotdeauna trebuie să demonstrez că am valoare şi că pot face faţă la solicitări. Sper să reuşesc acest lucru în România. Am fost în multe ţări şi am arătat că pot face o treabă bună, aşa că am încredere în forţele mele“, au fost primele cuvinte ale olandezului. Apoi, la ora 16.00, s-a urcat din nou în avion, cu destinaţia Craiova. De la aeroport, Wotte a mers direct la hotel, pregătindu-se pentru întâlnirea cu Mititelu.
Între timp, la sediul clubului a apărut fostul antrenor, Eugen Neagoe, însoţit de avocatul său, urmând să poate discuţii cu Mititelu pe tema rezilierii contractului. După aproximativ un sfert de oră, „Geană“ a părăsit sediul clubului. „Vă salut băieţi! Nu a fost nimic deosebit, am rămas prieteni“, a spus scurt Neagoe, semn că părţile s-au înţeles asupra condiţiilor de reziliere a contractului, în care există o clauză care spune că „Geană“ primeşte 100.000 de euro în caz că este demis. La ora 19.00, Wotte şi Mititelu s-au întâlnit la un restaurant din apropierea clubului, reprezentanţii presei ratând întâlnirea cu antrenorul din Ţara Lalelelor după ce patronul Universităţii a reuşit să le distragă atenţia, oferindu-le, în glumă, „un ceai cu somnifere“.
Vrea fotbalişti-călugări
La întâlnirea de aseară, Wotte şi Mititelu urma să pună la punct ultimele detaliile ale angaja