- Cultural - nr. 454 / 7 Ianuarie, 2010 In capitolul IV _ Treimea _ Dumnezeul crestin vom face cunostinta cu disputele teologice aprinse care s-au iscat in bisericile din Egipt, Siria si Asia Mica in jurul anului 320. Aici apare curentul teologic al lui Arie si Nestos, doi preoti de rang inalt din Alexandria. Arianismul nu neaga originea divina a lui Hristos, dar sustine ca e o blasfemie (defaimare a lucrurilor sfinte) sa crezi ca era divin prin natura Lui, de vreme ce El insusi afirma ca Tatal era mai presus de El. Controversa s-a aprins atat de mult incat imparatul Constantin cel Mare a intervenit si a convocat un sinod la Niceea, in 325, unde s-a facut lumina in aceasta disputa. In capitolul V _ Unitatea Dumnezeului Islamului este prezentat un negustor arab Mahomed ibn Abdullah din prosperul oras Mecca, care, in jurul anului 610, isi ducea familia la muntele Hira pentru o retragere spirituala de Ramadam. Cand a ajuns la jumatatea muntelui a auzit un glas din cer spunand: O, Mahomed, tu esti apostolul lui Dumnezeu, iar eu sunt Gabriel... In islam, religie fondata de Mahomed dupa aceasta viziune, Gabriel e frecvent comparat cu Sfantul Duh al revelatiei, mijloc prin care Dumnezeu comunica permanent cu oamenii. Pentru musulmani, cartea sacra este Coranul, in care vei gasi multa intelepciune, dar pentru a te apropia cum se cuvine de cartea sfanta inseamna a simti transcendenta, realitatea si puterea ultima, care se afla dincolo de fenomenele trecatoare din universul mundan (lumesc). Cele doua capitole, capitolul VI _ Dumnezeul filosofilor si capitolul VII _ Dumnezeul misticilor, sunt cele mai incitante din intreaga lucrare. Vom observa ca Dumnezeul filosofilor greci difera de cel din revelatii. La Pitagora, Aristotel si Platon, divinitatea suprema era atemporala, nu acorda atentie intamplarilor din lumea oamenilor, nu se implica in istorie, nu crea lumea si nu ave