Fratiile musulmane au aparut in anii '20 ai veacului trecut. Totusi se mai gasesc destui diplomati occidentali care, in raspar fata de realitati, sa repete in nestire bizare asertiuni.
Potrivit uneia din ele, extrem de draga „omului de bine progresist”, cauza „prima” a conflictului dintre lumea libera si islamismul extremist s-ar putea repera in Holocaustul comis intre 1941 si 1944 si in fondarea statului evreu la 1948.
Corolarul acestei teze e himera, conform careia ar fi suficient sa se exercite presiuni masive asupra Israelului, spre a se obtine concesii evreiesti de anvergura, pentru ca intreaga suflare araba si musulmana sa renunte pe vecie la fundamentalism si terorism.
Obsesiva fixatie asupra evreilor si Israelului, preluata la un moment dat de islamisti de la nazisti, n-a fost niciodata si nu e, nici mai nou, apanajul exclusiv al extremistilor de dreapta.
E frapant ca, la multe decenii de la reaparitia virulenta a fundamentalismului islamic, la 17 ani de la primul atentat terorist asupra turnurilor gemene ale WTC si la peste 8 ani de la demolarea lor, occidentul continua sa fie tare de urechi. Si tot pe-atata de nelamurit. In elitele apusene s-a perpetuat confuzia, atat in privinta originii si naturii amenintarii plutind asupra societatilor deschise, cat si a metodelor optime de a le combate.
Reactii eronate
Edificatoare sunt, in context, ecourile prea putin adecvate, generate de atentatele esuate asupra unui avion de pasageri si a unui caricaturist danez, precum si cele iscate de infiltrarea CIA de catre un terorist arab devenit agent dublu, care a aruncat recent in aer 7 spioni americani. In toate aceste situatii, fortele de securitate Apusene au comis greseli de neiertat. Nimeni insa nu a fost demis.
Apoi, in reactie la demersurile de sporire a eficientei masurilor de securitate antiteroriste
