În martie va începe documentarea pentru implementare acestui sistem. Autorităţile locale vor analiza modelele care funcţionează la Constanţa, Craiova Braşov şi Bucureşti.
Din a doua jumătate a acestui an nu vom mai sta cu grijă că vecinul ne ocupă locul de parcare din faţa blocului. Autorităţile locale vor implementa un sistem de închiriere a locurilor de parcare din cartiere. Fiecare spaţiu închiriat va fi prevăzut cu un sistem de închditere sub forma uneor bare rabatabile în formă de T.
“Din martie vom face vizite în Braşov, Craiova, Bucureşti şi nu în ultimul rând vom merge Constanţa, primul oraş care a introdus acest sistem pentruv a vedea cum funcţionează, pentru a studia documentaţia, astfel încât să putem să ne apucăm şi noi de treabă mai ales că din partea piteştenilor am avut deja sute de solicitări în acest sens.” spune viceprimarul Cornel Ionică.
Ideaea rezervării locurilor de parcare de la bloc le-a venit de mult piteştenilor care au improvizat de-a lungul anilor tot felul de mecanisme de blocarea a spaţiilor. Prentru că nu exista un cadru legal pentru închiriere, municipalitatea i-a somat pe cei care au închis suprafeţe din domeniul public , să le deblocheze. Din vară acestui an, piteştenii vor putea să facă asta, legal.
“ Ar fi mare lucru să găsesc locul meu de parcare liber atunci când vin de la serviciu ca să nu mă mai învârt un sfert de oră cu maşina prin cartier până când găsesc unde s-o las, ca până la urmă s-o parchez la o jumătate de kilometru şi s-o mai şi găsesc zgâriată sau cu roţile desumflate de unul căruia i-am luat locul.”, spune Marius Dobre din cartierul Popa Şapcă.
În ce măsură introducerea noului sistem va rezolva problema insuficienţei locurilor de parcare, rămâne de văzut. Piteştiul are aproape 40 de mii de locuri de parcare şi 60 de mii de maşini înmatriculate pe lângă alte câteva mii care nu figu