Un bărbat este în comă după ce a dormit toată noaptea sub cerul liber, înregistrându-se afară în jur de zero grade Celsius. Mai mult, are şi traumatism cranian şi picioarele degerate.
Nicolae Ana, în vârstă de 45 de ani, din comuna Şuici, a fost aseară cu Iordanul prin sat, după care s-a oprit la un bar unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu ceilalţi prieteni. Povestea este încă incertă, nu se ştie ce s-a întâmplat cu exactitate. Cel care ar putea lămuri situaţia este chiar Nicolae Ana, numai că stare lui este gravă şi nu poate vorbi. Cert e că astăzi cineva a sunat la 112 şi a anunţat că în şanţ zace o persoană. Bărbatul a fost urcat în ambulanţă şi transportat la cel mai apropiat spital, cel din Curtea de Argeş. Pentru că starea lui este delicată, medicii au dispus să fie transferat la Piteşti.
"Starea pacientului este destul de gravă"
Medicul de la ambulanţă, Marian Popescu, ne-a spus: „Starea pacientului este destul de gravă. Am înţeles că aseară a avut o altercaţie într-un bar. S-a luat la bătaie cu cineva şi a fost găsit dimineaţă căzut pe marginea drumului. Are traumatism cranian şi este în comă. De asemenea are membrele inferioare degerate. A fost dus iniţial la camera de primiri urgenţe de la Curtea de Argeş după care s-a dispus să fie transferat la Piteşti”. Vizavi de cele petrecute, poliţia are o altă opinie. „Persoana în cauză a mers cu mai mulţi vecini în sat, cu Iordanul, cum este obiceiul. S-au despărţit în faţa căminului cultural şi dimineaţă a fost găsit căzut în drum. Nu a avut loc nicio altercaţie. De menţionat faptul că respectivul este cunoscut ca având viciul alcoolului” , ne-a spus agentul Laura Folea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.