Fotograful Lucian Muntean a plecat acum câţiva ani pe urmele locurilor descrise de romancier în „Castelul din Carpaţi“. Volumul va apărea în colecţia Jules Verne, relansată de Adevărul Holding. Acţiunea romanului, scris în 1892, este plasată în întregime în Transilvania.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO
Una dintre cele mai aşteptate serii de romane de aventuri care au marcat copilăria fiecăruia va apărea pe piaţă din 13 ianuarie cu ziarul „Adevărul” şi „Adevărul Literar şi Artistic“. În „Castelul din Carapaţi“ personajele lui Verne se perindă de la Cluj, la Turda, trecând prin Alba Iulia, Sebeş, Sibiu, Deva, Hunedoara, Haţeg, Râu de Mori, Petrila, Petroşani, Vulcan, Curtea de Argeş şi până în Craiova.
CITIŢI ŞI Scriitorii recomandă Jules Verne
Cea mai sălbatică zonă a Transilvaniei
După un veac de la apariţia cărţii, Lucian Muntean a vrut să vadă cum arată locurile. Scrierea lui Jules Verne surprinde atât de realist oraşele, satele şi oamenii din România, chiar dacă el nu fusese niciodată pe aceste meleaguri. Singurele lui surse de inspiraţie au fost scrierile geografului francez Elisee Reclus. „Nu citisem cartea şi nici nu văzusem filmul, aşa că am împrumutat romanul de la un prieten şi am pornit din Cluj în căutarea aventurii“, povesteşte artistul. Aşa a regăsit oraşul din inima Transilvaniei ca „sistem orografic ce face parte din zona cea mai sălbatică a Transilvaniei, cunoscută sub denumirea de comitatul Clujului“, după cum notează Verne.
„Înarmat“ cu un briceag, o hartă şi o busolă din al doilea Război Mondial, Lucian a călătorit când cu trenul, când cu maşina, când pe jos, traversând Ardealul. El a strâns adevărate documente. De exemplu, imaginea ciobanului care se uită prin ochean a fost imortalizată cu aparatul de fotografiat în drum spre Petroşani. La fel şi cărăruile greu accesibile, invadate de