Comisia Europeană a dat undă verde pentru achiziția de către grupul american Kraft Foods a companiei britanice Cadbury.
Entitatea nou formată va trebui să renunţe însă la operaţiunile Cadbury din România şi Polonia de fabricare a produselor din ciocolată.
În aceste ţări, cotele de piaţă ale cele două companii sunt extrem de ridicate, iar mărcile acestora sunt în strânsă concurenţă, în special pe piaţa tabletelor de ciocolată.
În România, Cadbury are un număr de circa 600 de angajați și deține mărcile ROM, Kandia, Măgura, Laura, Silvana și Sugus.
Compania deține o fabrică de ciocolată în București, cumpărată în 2007, odată cu achiziția firmei Kandia-Excelent.
Deocamdată, cei de la Kraft nu au dorit să precizeze ce strategie au pentru afacerea cu ciocolată a Cadbury în cazul în care tranzacția va avea loc. De altfel, grupul american a închis anul trecut fabrica pe care o deținea în România, mutând activitatea în Bulgaria.
Oferta, valabilă până pe 2 februarie
Kraft a lansat o ofertă publică de peste 10 miliarde lire sterline (16,4 miliarde dolari) pentru cumpărarea Cadbury, valabilă până pe 2 februarie.
Până acum, compania britanică a respins oferta, iar acţionarii nu par entuziasmaţi de propunerea grupului american.
De altfel, reprezentanții Cadbury ne-au declarat: „Anunțul Comisiei Europene privind aprobarea condiționată nu schimbă cu nimic poziția noastră. Consiliul nostru de Administrație a respins oferta Kraft, considerând că subevaluează în mod fundamental compania și perspectivele acesteia, și a recomandat acționarilor să nu accepte această ofertă. Avem afaceri și mărci minunate în Polonia și România și suntem concentrați în asigurarea unui start câștigător pentru 2010”.
De cealaltă parte, Kraft s-a arătat încântată de decizia CE. „Aceasta este o dovadă î