Un motto inspirat de un tip pe nume Lăzăroiu care emitea maxime despre războiul dintre democraţie, adică Traian Băsescu, şi presă: ei bine, se pare că, la adăpostul crizei, democraţia de stat e pregătită să răpună bună parte din ziarişti.

Drepturile de autor sînt acum cam ce era hîrtia la începutul anilor ‘90. Pe atunci statul subevenţiona hîrtia pentru o industrie care mergea oricum de bubuia – tiraje istorice atunci s-au atins. La fel şi cu banii cei mari – atunci s-au făcut.

La jumătatea anilor 2000, cît timp lucrurile au mers, jurnaliştii n-au avut minima tărie de a obţine de la patroni dreptul de a-şi lua o bucată mai consistentă din salariu pe cartea de muncă. În vremuri prospere nu s-a putut. Vina lor. Statul şi patronii de presă au continuat să existe într-un continuu şantaj.

Dacă Guvernul va băga CAS pe drepturile de autor, toată lumea se va muta pe blog. O fi vreo apocalipsă binevenită pentru presă, pentru revoluţie – dar nu cred în revoluţiile făcute de stat – ar trebui totuşi să hotărască cititorul sau telespectatorul moartea unor ziare…

Nu e prima oară cînd guvernul ameninţă cu introducerea CAS pentru drepturile de autor. Dar de fiecare dată a semănat cu un şantaj, cu o ameninţare. Cam cum se făcea cu datoriile pe vremuri. I-arătai o datorie lui Sârbu şi, pac, Păunescu îşi lua emisiune la tv.

Dar, în acest context de criză, simpla fluturare a steagului de război arată că nişte capete seci chiar gîndesc ca Lăzăroiu: a învins democraţia, deci jos presa.

Mulţi jurnalişti vor fi angajaţi la stat să slujească măreaţa cauză. Altă falangă de credincioşi va fi păstrată de patronii ostili puterii sub aripă pentru continuarea luptei. Şi cad, ca de obicei, proştii din mijloc, cei care şi-au văzut întotdeauna de treabă.

Mai are rost şi să remarc că chestia cu drepturile de autor a funcţionat întotdeauna şi ca o petardă de is