Statistica în care sunt cuprinse atât cazurile noi de îmbolnăviri (incidenţa), cât şi cele rămase în evidenţă (prevalenţa), completată prin raportarea şi a altor date de morbiditate (spitalicească, ambulatoriu de specialitate, medicina primară, incapacitatea temporară etc.) reuşeşte să formeze un tablou al morbidităţii, necesar conducerii operaţionale de rutină. (...)

Aceste statistici, nu numai în România, au lipsuri şi sunt imperfecte din numeroase cauze, încât nu pot fi utile pentru elaborarea programelor de sănătate, planificarea resurselor sau optimizarea activităţii reţelelor medico-sanitare. În acelaşi timp, ele nu pot servi la comparaţii între diferite ţări europene. Metoda de compensare a acestor lacune – derivate, în principal, din faptul că statisticile de rutină sunt întocmite pe baza adresabilităţii populaţiei la serviciile medicale – este ancheta transversală (de prevalenţă), care, într-un interval dat (de preferat nu mai mare de trei luni), examinează un eşantion extras din populaţia dintr-un teritoriu, metodologia statistică permiţând ca datele obţinute să fie extrapol Publicitate ate la întreaga populaţie. România este prima ţară din Europa care a organizat o asemenea anchetă în 1959–1960, căreia i-au urmat cele din 1964–1965, 1983, 1989 şi 1997. Este bine de amintit că rezultatele primei anchete (1959) au stat ani de zile în biblioteca Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din Geneva, iar în timpul desfăşurării celei de-a doua anchete (1964) directorul Statisticii medicale din centrala OMS (Geneva) s-a deplasat în România pentru a cunoaşte metodologia anchetei şi desfăşurarea practică din teren, după vizita efectuată cerând permisiunea ministrului de atunci al sănătăţii să publice metodologia şi rezultatele mai importante ale anchetei în Cahiers de Santé Publique, OMS, Geneva, nr. 27/1967. Mai trebuie amintit faptul că iniţiatorul şi autorul