Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Terapie cu igrasie şi frig, la Policlinica 2

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Pacienţii Policlinicii 2 strâng din dinţi şi suportă condiţiile vitrege din cabinetele medicale. Bolnavii care vin la secţia de Recuperare Medicală au parte de tratamente în saloane cu mucegai şi igrasie, pereţi crăpaţi şi căzi pline de rugină care nu au mai fost înlocuite de peste 20 de ani.

Oamenii sunt nevoiţi să aştepte în frig, cu pulovere groase sau cu geci pe ei, pentru a ajunge în cabinetele unde îşi fac procedurile. Odată ajunşi la tratament, oamenii îşi scot hainele doar pentru câteva minute până când asistentele le aranjează aparatele, apoi sunt rugate să le pună gecile pe spate pentru a suporta mai uşor temperaturile scăzute pe parcursul terapiei. „Este adevărat că este rece. Nici pacienţii nu sunt încântaţi, dar având în vedere că ei nu plătesc nimic, suportă“, a declarat Elena Musteaţă, asistent medical din anul 1985. Iuliana Halaşag (56 de ani) stă în frig pentru a-şi face tratamentul. „Nu sunt prea mulţumită de condiţii. Este mucegai, este frig, dar tratamentele sunt foarte bune. Mă îmbrac mai gros şi suport. N-am încotro“, a spus femeia. La rândul ei, Ferian Sapadin, asistent principal în cadrul policlinicii, spune că atât ea, cât şi colegii ei s-au obişnuit cu frigul. „Noi ne-am călit pentru că nu avem de ales“, a comentat cadrul medical. Indiferent de condiţiile vitrege pe care sunt nevoiţi să le suporte, bolnavii îndură orice, chiar şi condiţiile mizere. Băi galvanice cu rugină Baza de Balneofizioterapie şi Recuperare Medicală din cadrul Policlinicii nr. 2 se află într-o continuă stare de degradare. Încă de la intrarea pe secţie, pacienţii sunt întâmpinaţi de aspectul inestetic al unor pereţi coşcoviţi şi plini de igrasie, cu varul căzut şi cu crăpături. Căzile unde pacienţii stau cu picioarele sau mâinile pentru a se trata de diferite afecţiuni sunt pline de rugină, iar apa chiar se scurge pe alocuri. Încă mai există instalaţii care nu func

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Ciolacu, despre Nordis: Ciucă să-şi dea dânsul demisia. Niciodată nu am călătorit pe banii altcuiva

Mediafax acum o ora
„Domnul Ciucă să-şi dea dânsul demisia... Eu vorbesc aici şi vorbim de bani privaţi. Nu vorbim de altceva. Vorbim de decizii pe care le-am luat eu în viaţă. Unele le-am luat bune, unele rele. Toate plăţile sunt făcute legal, ori prin ordin de plată,

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum o ora
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 4 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 2 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 6 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 4 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

ANM: Vânt de peste 140 km/h, viscol puternic şi vizibilitate zero în zona de munte de peste 1800 m

Mediafax acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod roşu, valabilă vineri, până la ora 21.00, în zona de munte de peste 1800 de metri din judeţele Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa şi Sibiu. Se vor semnala intensificări puternice şi susţinute ale vântului care vo

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°