Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Previziunea unui fost director FMI: O noua catastrofa financiara in 2010 (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Marile economii nu se mai gandeau la criza. Inca din toamna trecuta tari ca Japonia, Franta, Germania sau SUA vorbeau despre iesirea din recesiune si crestere economica. Simon Johnson, specialist in crize financiare si fost Director al Departamentul de Cercetare al FMI a tras insa un nelinistitor semnal de alarma: in urmatoarele 12 luni ar putea avea loc o noua catastrofa finaciara.

"In Statele Unite ne bazam pe faptul ca statul o sa salveze la infinit bancile, asa cum a facut-o in septembrie 2008 si in lunile care au urmat", a spus Johnson intr-un interviu la CNBC, monitorizat de Realitatea TV.

Johnson a spus ca bancile care au rezistat cred ca sunt la adapostul unui nou soc: "In general, exista credinta ca nu se pot succede doua crize financiare, iar oamenii sunt linistiti, in timp ce noi ne pregatim in urmatoarele 12 luni pentru o noua catastrofa finaciara".

Economistul crede ca bancile nu au invatat nimic din criza. Activele celor mai mari sase banci din SUA reprezinta 60% din PIB. Ele s-au marit in timpul crizei, iar marii jucatori pe pietele finaciare sunt gata sa-si asume noi riscuri. Daca bancile spun ca nu-si asuma riscuri, este pentru ca nu-si dau seama ca o fac. Noua frontiera pentru criza sunt pietele emergente, in care bancile sunt pregatite sa investeasca in tari precum Kazahstanul.

Vorbind despre modul in care ar putea fi evitata o noua criza, Simon Johnson a spus ca "Statul este ingrijorat, dar nu stie ce sa faca, iar bancile au inceput sa se comporte intr-un mod cu adevarat iresponsabil".

Simon Johson a fost consilier economic si director al Departamentului de Cercetare al FMI, din martie 2007 pana in august 2008. Johnson este expert in sectorul financiar si crize economice. El a lucrat in ultimii 20 de ani pentru prevenirea si micsorarea efectelor crizelor si pentru dezvoltarea cresterii economi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°