Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul Brăilei, cu 10% mai mic decât anul trecut

Publicat in Vocea Brailei, vineri 8 ianuarie 2010 ·

* primarul Simionescu spune că, în contextul în care bugetul va fi mai mic decât anul trecut, trebuie stabilite clar priorităţile şi urmărite îndeaproape * în capul listei se află cofinanţarea pentru proiectele cu bani europeni, cheltuielile sociale şi datoriile societăţilor din subordinea municipalităţii

Bugetul municipiului Brăila pe anul 2010 va fi cu aproximativ 10% mai mic decât cel din 2009, estimează primarul Aurel Simionescu. Acesta spune că săptămâna viitoare va fi făcută publică o primă formă a proiectului de buget pe anul în curs şi că speră că eventualele modificări se vor face rapid pentru a putea fi aprobat. Simionescu a mai atras atenţia că bugetul va fi mai mic decât anul trecut, având în vedere situaţia economică în care se află ţara şi că trebuie stabilite clar şi urmărite priorităţile.

"Trebuie să avem în vedere neapărat proiectele europene pe care le avem în derulare sau le vom derula, la care trebuie să asigurăm cofinanţarea. Mai trebuie apoi să avem în vedere cheltuielile sociale, cele de la Direcţia de Asistenţă Socială, unde presiunea va fi foarte mare. Oricum, este un semnal de alarmă faptul că Direcţia de Asistenţă Socială a cheltuit anul trecut 137 de miliarde de lei vechi, din care 23 de miliarde numai pe abonamente pentru 49.000 de persoane cu handicap şi însoţitori. Mi se pare ciudată această cifră şi am dat dispoziţie să se verifice. Va fi un an dificil şi nu ne vom mai permite astfel de «ciudăţenii»", a comentat primarul. Acesta a mai adăugat că nu trebuie uitate datoriile pe care societăţile comerciale ale municipalităţii le au şi care înghit o grămadă de bani, care de altfel ar putea fi folosiţi pentru investiţii. "Avem o serie de datorii la gaze şi la salubritate pe care trebuie să le plătim. În afară de asta avem lucrări de raparaţie de efectuat prin municipiu. Chiar de săptămâna viitoare ar trebui să plombăm vreo 6

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 47 minute
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 3 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 28 minute
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 2 ore
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 5 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 54 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 7 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

20°
dum.

15°/20°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°