* dintre cele 177 de firme la nivel naţional, doar 5 sunt din Brăila * reactivarea intră în vigoare din 20 ianuarie *
Contribuabilii înscrişi în Lista contribuabililor reactivaţi pot solicita din a doua jumătate a lunii înregistrarea în scopuri de TVA, ca urmare a încetării situaţiei care a condus la scoaterea lor din evidenţă, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). "În data de 4 ianuarie 2010 a fost emis Ordinul presedintelui ANAF nr. 2 pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivaţi. Ordinul a fost afişat concomitent la sediul ANAF şi pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice - portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală", spun reprezentanţii ANAF. Ordinul intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării, adică începînd de miercuri, 20 ianuarie 2010. Potrivit anunţului ANAF, lista cuprinde 177 de firme dintre care 5 ("Flamingo Import Export", "Vigo Software", "Kiredan", "Pami Prodserv" şi "Miconi Design") sunt din Brăila.
Printre motivele care duc la declararea inactivităţii firmelor, de către ANAF, se numără neîndeplinirea obligaţiilor declarative (nedepunerea declaraţiilor fiscale la două termene consecutive), sustragerea de la efectuarea inspecţiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestora sau dacă organele fiscale au constatat că nu funcţioneaza la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat. Pe perioada starii de inactivitate, toate procedurile de avizare, autorizare, certificare, licenţiere sau alte proceduri similare în baza cărora contribuabilii inactivi funcţionează sau desfăşoară diverse activităţi economice se suspendă de drept. Astfel, persoanele inactive nu mai au dreptul să utilizeze facturi, facturi fiscale, alte documente sau formulare tipizate cu regim special. În cazul în care le emit, totu