In ultimii ani, Cristian Tudor Popescu a intrat intr-un con de umbră. Imprejurări biografice şi circumstanţe mai generale au contribuit la această eclipsare. Infiinţarea ziarului "Gândul" nu a putut compensa formidabila tribună de opinie şi expresie pierdută odată cu "Adevărul", multă vreme, cel mai respectat cotidian românesc.
Aici, ca şi la "Adevărul literar şi artistic", Cristian Tudor Popescu se simţea in elementul lui, parte a unui joc cu reguli clare şi cu miză mare, pe care il respecta inclusiv atunci când il arbitra. Tin şi acum bine minte: in cei şapte ani de colaborare la ALA, singura cronică pe care redactorul şef nu mi-a publicat-o a fost una despre o carte a lui...
Acel Cristian Tudor Popescu scriind la "Adevărul" şi vorbind, inclusiv in apariţiile de la televiziune, in numele (sub numele) ziarului ultracunoscut, de tradiţie, de autoritate, pare in prezent o voce izolată. El se manifestă in continuare, dar pe o piaţă complet diferită a publicaţiilor, intr-o presă ce se deplasează inexorabil dinspre cuvântul tipărit inspre cel din mediul virtual şi dinspre analiză aplicată, comentariu elaborat, reportaj ori cursiv, spre informaţia oferită in timp real şi sfârtecată, apoi, de o legiune de forumişti. Dacă in anii '90 gazetarul român era un luminător al naţiei şi un profet in pustiu al economiei de piaţă, acum termenii s-au inversat spectaculos: cititorul este mai mobil şi mai sofisticat, subimpărţindu-şi aşteptările pe nişe, cerând diferiţilor specialişti să-i ofere, fiecare, expertiza. La aproape trei ani de la intrarea României in Uniunea Europeană - şi nu fără legătură cu acest fapt -, epoca jurnalistului "generalist", a editorialistului urmat de un popor de cititori, a apus.
Având el insuşi percepţia fenomenului, care in România mimetică e mai rapid decât in Occidentul aşezat, Cristian Tudor Popescu refuză să se adapteze prin a
