A ajuns în România în septembrie 2008, nu ştia nimic despre români dar i-a găsit foarte primitori. A avut senzaţia că, uneori, în România, timpul parcă se opreşte în loc.
Vincent este unul din cei doi francezi care locuiesc în Târgovişte. Este un om relaxat, care vorbeşte cu plăcere cu oricine vorbeşte cât de cât un strop de franceză. A învăţat chiar şi română, pronunţă corect cuvintele, chiar dacă mai are puţin de lucrat la gramatică.
Este absolvent al facultăţii de istorie din Montpellier. Ne povesteşte deschis cum a încercat, după terminarea facultăţii să obţină un post în Franţa. “A fost foarte dificilă poziţia mea. Nu am vrut să intru în învăţământ, pentru că nu mă simt atras de acest domeniu. Pentru a intra într-o companie eram, în mod curios, supraspecializat. Lor le trebuie oameni fără calificare. Iar în domeniul în care eu sunt licenţiat, posturile sunt foarte rare”, spune Vincent.
A venit în România împotriva voinţei părinţilor
L-am întrebat pe Vincent de unde ideea să vină în România. “Am fost fascinat de ţările din fostul bloc comunist. Mi se pare că, deşi au trecut prin greaua încercare a comunismului şi-au păstrat mult mai bine esenţa. Ţările occidentale trec printr-un proces de uniformizare, care duce la pierderea specificului local. Mă gândeam să merg în Cehia, Ungaria sau Polonia, dar apoi m-am răzgândit, fiindcă aceste ţări sunt prea aproape de civilizaţia occidentală. Pendulam între Bulgaria şi România, dar în final am ales România din cauza apropierii lingvistice”. Când şi-a anunţat familia despre planurile lui de a se stabili în România, a fost întâmpinat cu un val de prejudecăţi. “Părinţii mei au fost împotrivă. În Franţa, românii nu se bucură de o reputaţie prea bună şi au fost speriaţi de alegerea mea”, spune Vincent.
Primul contact, încurajator
Zis şi făcut, Vincent şi-a pus rucsacu
