Umblă vorba în rândul scriitorilor, dar şi în rândul artiştilor că e mai greu să îl faci pe spectator să râdă decât să plângă. Umorul e şi idiot, dar există şi umorul deştept care îţi rămâne într-un colţişor de minte, fiindcă n-a declanşat doar un hohot de râs, ci a pus în mişcare şi-un gând. Umorul isteţ, de calitate, poate să-ţi împrimăvăreze ziua şi să te însenineze vreme lungă, aducându-ţi aminte de o glumă reuşită. După cum umorul prostesc, mitocănesc, îţi poate strica "metabolismul", enervându-te până la a trage o înjurătură de peluză. Şi de curând, la televiziune, s-a făcut proba cum că veteranii Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru au arta cupletului umoristic de bună ţinută, umor parcă moştenit de la campionii revistei în frunte cu genialul Tănase. Iată o scenetă savuroasă scrisă şi jucată de îndrăgitul cuplu Nae şi Vasile. Nae Lăzărescu era şeful unei închisori de maximă siguranţă şi primea rugăminţi fierbinţi de la Vasile Muraru, deţinut condamnat zdravăn pentru crime, care la poarta puşcăriei îl implora pe comandant să-l reprimească după gratii. Nae Lăzărescu, mai-marele puşcăriei, se lăsa greu, îi spunea să nu-i complice actele şi la întrebarea: "De când e în libertate şi cum", condamnatul Vasile rosteşte vorbe de să te tăvăleşti pe jos de râs: "Mi s-a întrerupt executarea condamnării de medici care mi-au descoperit o boală gravă care nu se poate trata în spitalele închisorilor: boala gravă este mătreaţa". Haz isteţ, fără mahalagisme şi vorbe primitive.

Alt cuplet inspirat al celor doi se desfăşura într-un restaurant, clientul Vasile Muraru dorind să mănânce o friptură. Chelneriţa sporovăia cum că denumirile cărnii fiind englezeşti în cartea de bucate consumatorul trebuie să pronunţe corect pe englezeşte cu limba în cerul gurii. Chinuit Vasile încerca limba engleză, văitându-se că pentru pronunţie de pe Tamisa cu limba în cerul gurii nu mai poate î