Zilele acestea, în Pasajul de la Universitate, un mic colţişor dedicat Eroilor Revoluţiei, cu expoziţie de fotografii, plus "efecte" audio de atunci. Lumea trece întorcând capul, unii îşi trag bine gluga peste ochi, alţii se uită şi râd ironic. Ai fi tentat să spui că nici muschetarii n-au mai fost ce-au fost după 20 de ani, dar aici nu ne permitem să glumim. 20 de ani de la Revoluţie... Nu îţi vine să crezi. Când a apărut proiectul Scînteia s-au răscolit toate amintirile, toate fotografiile, oameni, personaje, senzaţii, tot ce a însemnat acel an 1989. Sau aproape tot. În mod absolut uimitor, primele lucruri care au apărut în minte după declanşarea proiectului (chiar aşa: un proiect declanşat ca o torpilă în mintea redacţiei) au fost legate de iubiri, petreceri, cărţi...
Închipuiţi-vă că, într-un moment-torpilă, noi am început să ne conversăm cu o plăcută inconştienţă despre cât de tari erau petrecerile pe atunci, cum de citeam atât de mult, cum ne descurcam atât de bine fără telefoane mobile şi cum de puteam trăi fără Hannah Montana! Nu ne blamaţi! A fost Revoluţie (a fost?!?), dar a fost şi multă tinereţe debordantă. Cei mai mulţi dintre noi aveam pe atunci 16, 17, 18 ani. Nu mai vorbim despre cei care pe atunci aveau 10, 11, 12 ani (sau mai puţin). La ei să vedeţi conversaţii înflăcărate şi hazlii cu prietenii la telefon: "Băăăi, îţi mai aduci aminte când ne-au făcut şoimi?!?".
S-a trecut peste momentul "de euforie" în ceea ce priveşte anul 1989. Am început să ne documentăm, să citim, să intervievăm, să vedem imagini de atunci. Imaginile... Privite acum altfel, la rece, cu stupoarea că vezi la relanti o piesă neterminată pentru pianină mecanică.
Pentru unii dintre dumneavoastră poate părea horror ce o să spun acum: cea mai frumoasă zi a anului 2009 a fost aceea pe care am petrecut-o la Scorniceşti. Nu pot spune de ce. Poate
