Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal in comisii: CES nu si-a dat avizul pe proiectul de buget, lucrarile au fost suspendate

Publicat in Ziare.com, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Lucrarile comisiilor reunite de buget si finante au fost oprite pana la ora 15:00 dupa ce Consiliul Economic si Social (CES) nu si-a dat avizul pentru proiectul de buget pe 2010, iar problema trebuie rezolvata pentru a nu fi blocate discutiile si aprobarea acestei legi.

Presedintele comisiei parlamentare de buget finante, Viorel Stefan, a declarat vineri ca au primit un document de la CES, insa membrii care au analizat proiectul de buget nu au dat un aviz favorabil sau nefavorabil, asa cum cere legea.

"Avizul exista, insa nu se spune daca este favorabil sau nefavorabil, iar in lege se mentioneaza obligativitatea acestuia. Este vorba de situatie inedita, nu e nici - nici, iar cei de la CES ne-au trimis un document in care mentioneaza ca nu au ajuns la nicio concluzie", a mentionat deputatul PSD.

Viorel Stefan a precizat ca pana la ora 15.00 se va consulta cu colegii lui de la departamentul legislativ pentru a vedea cum se rezolva problema, pentru ca este vorba de o situatie inedita.

"Dezbaterile vor merge mai departe si practic misiunea CES a fost indeplinita, doar ca nu exista un aviz care sa fie favorabil sau nefavorabil", a declarat acesta.

Desi cei din Opozitie au fost acuzati ca incearca sa tergiverseze lucrarile de adoptare a bugetului pe 2010, deoarece avizul CES este unul pur consultativ, Viorel Stefan a sustinut ca vrea doar sa respecte legea.

CES sustine ca si-a dat avizul

Presedintele CES, Florin Costache, a declarat la Realitatea Tv ca avizul a fost dat, dar nu pe ansamblul proiectului de buget.

Acesta a explicat ca in conformitate cu articolul 27 din regulamentul CES de functionare, in cazul in care nu se poate ajunge la un consens in cadrul CES si nu se obtine un vot favorabil sau nefavorabil din partea a trei patrimi din numarul membrilor, atunci se trimite m

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-7°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°