Nişte papagali se câcâie s-aprindă o petardă, au feţele roşii şi isterice, căciulă cu naichi şi geacă de fâş, parcă s-au vorbit între ei să se îmbrace la fel. Tac şi se minunează că petarda nu se aprinde, dar se bucură cu anticipaţie de bubuit şi simţi asta în tăcerea lor idioată. Frate, ce se mai distrează boboru'! Bum! Hai, că le-a ieşit şi de data asta, m-au speriat, m-au făcut varză, auzi?
Trec printre petarde ca printre bombe şi mă rog să nu mă nimerească una-n cap, să nu-mi ia vreunul dintre cei doi ochi dispuşi cu spirit pragmatic de Mama Natură exact acolo unde trebuie să-i am: în orbite, fixaţi cu un şurub ontologic în căpăţână. Dac-am intrat în scara blocului, mă gândesc binedispusă: Hai, că mai am zile. O petardă face însă o sublimă declaraţie de protest, bubuind pe scară de parcă zici c-a montat un răufăcător o bombă sub preş la vecinu'. Hai sictir, bă, cu bombele tale şi cu spiritu' tău distractiv cu tot, vedea-te-aş cu bandaje pe ochi, să stai orb până-n martie, când o să-ţi revii brusc ca să-i dai lu' mă-ta cadou că te-a fătat!
Dacă oamenii ştie ceva, atunci acel ceva ie să se distreze la maximum. Scuze. Să se dix. Treze. Şi când zic "la maximum", zic "la maximum, la maximum", plus nişte bonificaţii pentru cele mai cretine idei, cele mai stupide stări distractive şi cele mai tâmpite realizări în materie de. "Hă-hă", "ne simţim minunat", "totul e minunat", "e foarte frumos aici", "am venit să ne simţim bine şi chiar asta facem". Să mori tu?!
ARGUMENTE PENTRU DISTRACŢIE
Constatare-pe-care-nimeni-n-a-mai-constatat-o-vreodată: distracţia e acel concept şi substantiv comun care se foloseşte des şi care vrea să denumească orice activitate care nu are nimic în comun cu rutina zilnică. E obligatoriu să te distrezi şi inutil să te opui distracţiei. Distracţia poate fi (şi chiar este!) programată cu meticulozitate. E
