Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a explicat, astăzi, menţinerea trupelor franceze în Afganistan, apreciind că "nu sunt reunite condiţiile de retragere", dar nu s-a pronunţat în legătură cu mobilizarea de noi trupe cerută de Washington, potrivit AFP. Sursa: AP
"Condiţiile de retragere nu sunt reunite. Trebuie să continuăm să îi ajutăm pe afgani până când sunt în măsură să îşi asume singuri securitatea şi dezvoltarea, în cadrul unei ţări suverane, stabile şi paşnice, actor al dialogului internaţional", a declarat Sarkozy, în timpul discursului său către armată, în faţa militarilor celui de-al treilea Regiment de Infanterie Marină (RIMa), la Vannes, în vestul ţării.
Nicolas Sarkozy nu a evocat eventualitatea unor suplimentări în Afganistan, aşa cum au cerut Statele Unite. El urmează să îşi anunţe decizia, pe baza concluziilor unei conferinţe asupra Afganistanului la Londra, la 28 ianuarie.
Ministrul Apărării, Herve Morin, nu a exclus, în faţa Parlamentului, la 16 decembrie, trimiterea de militari suplimentari. Participarea franceză la un efort intensificat în Afganistan "poate lua mai multe forme": o "intensificare a asistenţei noastre pentru dezvoltare", o "asistenţă pentru formarea poliţiei sau armatei" afgane sau "trimiterea de resurse militare suplimentare", a declarat el atunci.
Franţa este al patrulea furnizor de trupe în Afganistan, cu aproximativ 3.750 de militari mobilizaţi în teatrul de operaţiuni, dintre care 3.300 chiar în Afganistan.