Soţii Gruia s-au rătăcit în Muntele Ţarcul acum 21 de zile, iar de atunci firul căutărilor s-a transformat într-o tragedie. Cei doi dispăruţi au fost căutaţi săptămâni în şir, dar nimeni nu a reuşit să găsească un indiciu în legătură cu soarta lor.
Căutările au fost reluate de o echipă de 30 de alpinişti impresionaţi de drama tinerilor dispăruţi şi a rudelor acestora.
După ce părinţii lui Ionuţ au depus o cerere la Primăria Turnu Ruieni, de reluare a operaţiunii de căutare, alpinişti din Caraş-Severin, Timiş şi Arad s-au mobilizat, deşi solicitarea nu îi viza pe ei, ci pe salvamontiştii din instituţia de stat.
„Facem acest lucru pentru că ne dorim să îi găsim pe soţii Gruia. Şanse să fie în viaţă nu mai sunt. Dacă ar fi scăpat de viscol, ar fi ajuns până acum în vreun sat şi am fi aflat”, a declarat alpinistul Cornel Galescu.
Urmăriţi evoluţia căutărilor în cazul meteorogului care a dispărut pe munte împreună cu soţia sa pe resita.adevarul.ro.
Drama familei Gruia se adânceşte de la o zi la alta. De 21 de zile, părinţii lui Ionuţ nu au niciun semn de viaţă de la băiatul lor. „Am rugat autorităţile să reia căutările, să îi înmormântăm creştineşte”, a povestit Ianoş Gruia, tatăl bolnav al meteorologului. „Unchiul lui Ionuţ, de 55 de ani, a urcat în fiecare zi pe versant, deşi nu cunoaşte muntele, în speranţa că găseşte vreun semn de la soţii Gruia”, a spus Afilon Ursulescu, un vecin.
Între timp, autorităţile judeţene consideră că este timpul să facă noi angajări. În ziua în care meteorologul s-a rătăcit, Serviciul Salvamont avea un singur om disponibil, la Borlova. Cei opt angajaţi trebuie să acopere tot judeţul şi o parte din judeţul Mehedinţi.
„Credem că trebuie să facem noi angajări, mai ales dacă vrem să dezvoltăm şi turismul din judeţul Caraş-Severin. Acest serviciu este strâns legat şi de ceea ce înseamnă lin