Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Paul Cheran, radioamator cu brevet la 14 ani

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

E pasionat de staţii şi antene cu ajutorul cărora comunică cu oameni din ţară şi străinătate pe calea undelor. Vrea să se perfecţioneze în radioamatorism şi să atragă cât mai mulţi tineri.

Profil

NĂSCUT - 19 octombrie 1995, Râmnicu Vâlcea.

STUDII - Elev în clasa a VIII-a la Şcoala Generală Tache Ionescu din Râmnicu Vâlcea.

IDEALURI - Să ajungă să lucreze la Salvamont.

Paul Cheran a aflat despre cercetaşi în urmă cu mai bine de doi ani, în timpul unei ore de dirigenţie. La acea vreme, jumătate din clasa lui s-a înscris la Filiala Râmnicu Vâlcea a Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României pentru a afla tainele cercetăşiei. „Am mai rămas cercetaşi doar trei, patru dintre noi, restul s-au pierdut pe drum", povesteşte elevul. Prima acţiune pe care a avut-o la cercetaşi a fost la Voineasa. „Am fost la un campus de radioamatorism şi atunci am descoperit că sunt atras de acest gen de activitate. Un domn din Voinesa m-a învăţat să transmit prin unde radio şi am rămas foarte bun prieten cu el. Tot el mi-a făcut cadou o staţie pe care o păstrez şi azi. Ţin legătura cu el şi la telefon, dar şi pe calea undelor", declară Paul. După ce şi-a descoperit pasiunea de radioamator, Paul a urmat mai multe cursuri în domeniu. A dat apoi un examen la Piteşti ca să devină radioamator. „După examen am primit brevet de radioamator şi o staţie. Eu sunt cel mai mic radioamator din Vâlcea şi i-am uimit pe toţi când am luat brevetul", spune mândru Paul.

Ţine legătura cu radioamatori din străinătate

Pe calea undelor, Paul ţine legătura cu oameni din diferite zone ale ţării, dar şi din afară. „Vorbesc cu radioamatori din Franţa şi Italia. Purtăm discuţii despre tipurile de staţii pe care le folosim sau ce e nou în acest domeniu, despre antene, dar şi de locaţiile noastre", precizează elevul. Anul trecut cecetaşii vâlceni au reuşit să înfiinţeze în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, la spital în noaptea de Revelion

News.ro acum 36 minute
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Vladimir Lipaev, a ajunns la spital în noaptea de Revelion. Diplomatul în vârstă de 65 de ami, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din Capială. Apelul

Ce obiceiuri și tradiții sunt pentru prima zi a anului, când e sărbătorit Sfântul Vasile. Sute de mii de români îi poartă numele

Ziare.com acum 42 minute
Anul începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, considerat „păzitor de duhuri rele”. În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, tradiţia spune

Polonia preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Care sunt prioritățile din acest mandat, care afectează și România

Ziare.com acum o ora
Polonia va prelua președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2025, pentru o perioadă de șase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a deținut anterior președinția Uniunii în anul 2011. Ceremonia oficială de deschidere

Patriarhul Daniel: Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi cu responsabilitate fiecare clipă a vieţii

HotNews acum 40 minute
Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate fiecare clipă a vieţii, a transmis, miercuri, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnând să ne rugăm pentru pacea între popoare. Cuvântul P

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum 31 minute
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum o ora
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 10 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum o ora
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 4 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

2°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°