Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împuşcături la fabrică

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 ianuarie 2010 · ·

Un bărbat înarmat cu o puşcă şi un pistol a intrat în sediul unei companii energetice din oraşul american St. Louis şi a deschis focul. A ucis trei oameni şi a rănit alţi cinci, informează BBC.

Reprezentanţii poliţiei locale au anunţat că atacatorul s-a sinucis şi că trei dintre cele cinci persoane rănite sunt în stare critică. Bob Keuss, purtătorul de cuvânt al pompierilor din St. Louis, a declarat că atentatorul, Timothy Hendron, era angajat al companiei energetice.

Incidentul s-a petrecut la ora locală 6:30 dimineaţa, la centrala ABB Power, din nordul oraşului. Potrivit jurnaliştilor de la un post de radio local, Hendron a deschis focul în parcarea instituţiei înainte de a intra în clădire. Poliţia crede că atacatorul se afla încă în clădire la ora la care a intervenit.

Grupul elveţian ABB Group produce transformatoarea la fabrica din St. Louis. Aproximativ 50 de lucrători se aflau în fabrică la ora atacului armat. Majoritatea se ascundeau în birouri, iar câţiva aşteptau echipe de salvare pe acoperişul clădirii.

Atac din răzbunare

Timothy Hendron dăduse în judecată firma ABB, din cauza unor neînţelegeri cu privire la gestionarea fondului de pensii al salariaţilor. Împreună cu mai mulţi colegi, Hendron i-a acuzat pe angajatorii elveţieni că plasează banii destinaţi pensiilor în fonduri de investiţii care cer comisioane prea mari.

ABB deţine operaţiuni în mai mult de 100 de ţări şi are peste 120.000 de angajaţi. Thomas Schmidt, un purtător de cuvând din Elveţia, a explicat că firma a primit un raport asupra incidentului. „Aceasta este o situaţie foarte gravă şi acum colectăm mai multe informaţii despre ceea ce s-a întâmplat. Aş vrea să subliniez că bunăstarea angajaţilor noştri este cea mai importantă pentru noi”, a spus acesta într-o declaraţie de presă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 55 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum 53 minute
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Anunțul care îl înfurie pe Putin. Ucraina și Republica Moldova încep oficial negocierile de aderare la UE

Ziare.com acum o ora
Cele 27 de țări ale Uniunii Europene au confirmat că marțea viitoare vor deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, a anunțat vineri președinția belgiană a Consiliului UE pe rețeaua X. Miniștrii de finanțe ai UE, reuniți la Lux

Guvernul anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare. Ce buget alocă

Wall-Street.ro acum 20 minute
Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunţă o schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, cu un buget de 600 de milioane de euro pentru patru ani, dintre care 149 de milioane în 2024. "Paşii care urmează după aprobarea de astăzi a hotărârii

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°