Incidentul s-a produs la frontiera dintre Congo şi Angola. Selecţionata de fotbal se deplasa spre Cabinda unde luni ar fi trebuit să debuteze la Cupa Africii pe Naţiuni în faţa Ghanei. În urma atacului armat, doi jucători au fost răniţi. Este vorba despre portarul Kodjovi Obilale (GSI Pontivy/Franţa) şi fundaşul Serge Akakpo de la FC Vaslui.

Unul dintre componenţii formaţiei, Thomas Dossevi, a declarat pentru Infopro că "există doi jucători răniţi. Eram la frontieră (între Congo şi enclava Cabinda, unde Togo trebuie să dispute meciurile din Grupa B a competiţiei), încheiasem formalităţile. Am fost încadraţi de poliţie. S-a tras puternic cu mitraliera. Toată lumea s-a aruncat sub scaune. Poliţia a ripostat. Am crezut că suntem la război. Sunetm şocaţi. Când am ieşit din autocar, ne-am întrebat de ce ni s-a întâmplat nouă asta. Nu prea mai avem tragere de inimă să jucăm la CAN. Ne gândim la colegii noştri, la jucătorii răniţi", a declarat Thomas Dossevi.
La rândul său, jucătorul Alayxis Romao ( Grenoble), a declarat pentru RMC Sport, că tirul de mitralieră a rănit în total şapte persoane. Printre acestea şoferul autocarului, medicul echipei, un reprezentant al delegaţiei şi antrenorul secund.
Pe de altă parte, un jurnalist de la un post local de radio a declarat pentru RFI că ar fi vorba despre şase răniţi - dintre care doi sau trei jucători răniţi uşor respectiv antrenorul selecţionatei.
Reprezentanţi ai Comitetului de organizare a CAN (COCAN) au declarat, pentru AFP, că unul dintre pneurile autocarul