În prezent, 112.000 de români din Peninsulă au rămas fără locuri de muncă şi sunt nevoiţi să se descurce din ajutoarele primite de la stat. Familia Tecuceanu trăieşte de mai bine de un an din ajutorul de şomaj, din care trebuie să achite chiria, să cumpere alimente şi să plătească întreţinerea.
Numărul total al şomerilor din Spania a ajuns la aproape patru milioane de persoane, ceea ce reprezintă aproaaproximativ 10% din populaţia ţării. Mai mult de jumătate de milion de oameni rămaşi pe drumuri sunt străini, iar în topul emigranţilor şomeri, pe primul loc se află românii. Astfel, multe familii nu au alt venit decât ajutorul de şomaj.
Gigi (41 de ani) şi Viorica Tecuceanu (43 de ani), originari din Târgu-Mureş, trăiesc la Valencia de şase ani şi încearcă să se descurce din ajutorul de şomaj pe care îl primeşte, de 18 luni, bărbatul. În ţară au doi copii, pe care i-au lăsat în grija bunicilor.
Ceaiul de dimineaţă
Gigi a lucrat în Spania ca şofer de camion timp de patru ani, iar Viorica a fost menajeră. Zi de zi, cei doi se trezesc şi-şi pregătesc „planul de atac". „Ea nu primeşte ajutor de şomaj, pentru că nu a lucrat niciodată cu contract. Eu am avut dreptul la doi ani de şomaj şi mai am aproape patru luni până să se termine. Trăim amândoi din 757 de euro pe lună", spune Gigi.
Cei doi se trezesc în fiecare dimineaţă la ora 7.00, îşi beau ceaiul împreună, după care Viorica pleacă să-şi caute de muncă, iar Gigi rămâne la treburile casnice.
„Dacă am merge undeva, la muncă, nu ne-am plânge. Dar batem străzile în lung şi-n lat, pe frig şi pe ploaie şi ne este destul de greu", spune Gigi. Viorica merge prin locurile unde se strâng românii, pentru a-şi căuta de muncă, la curăţenie sau la orice altă muncă.
Ocazional, lucrează la negru
În jurul orei 15.00, cei doi se întâlnesc la masă. „Am zil