Nicolae Szoboszlay (84 de ani), unul dintre veteranii fotbalului romantic, rememorează crîmpeie din perioada în care spectaorii aruncau dulciuri din tribune, iar jucătorii cîntau romanţe la petreceri
"Ştii să cînţi? Atunci eşti măcar rezervă!" Acesta era botezul jucătorilor la Universitatea Cluj cînd Nicolae Szoboszlay fereca poarta "studenţilor". "Cîntarea la o echipă aplanează diferenţele intelectuale şi de cultură. Un pantofar poate să cînte mai frumos decît un medic. Pişti Kovacs mi-a povestit că la Charleroi, în fiecare miercuri, se întîlneau în vestiar fostul conducător, care era şi medicul curţii regale, un fost antrenor şi pantofarul, care era şi magazioner. Jucau cărţi şi cîntau. Pe mine m-a fascinat cum au cîntat băieţii de la Universitatea la banchetul la care fusesem invitat alături de ei.
Pe vremea noastră nu vinul era important, ci atmosfera pe care vinul o îndulcea. Mi-a plăcut şi echipamentul, combinaţia dintre alb şi negru conferă un stil domnesc", rememorează fostul portar, cu şase ani mai tînăr decît "U", clubul ce a împlinit 90 de ani în 2009. La banchetele de la mijlocul secolului trecut se intonau romanţe. "Ştiam "Am iubit doi ochi albaştri". Încă n-am uitat-o, uite o strofă: Am iubit doi ochi albaştri / Poate-i mai iubesc şi-acum / Dar aseară am văzut alţii / Mai frumoşi, mai nu ştiu cum!".
Şapca plină cu ciocolată
Zîmbiţi? Atunci ascultaţi o întîmplare din Giuleşti, acolo unde antrenorii echipei oaspete au nevoie de umbrelă şi cînd cerul e senin: "Jucam la Dermagand Tg Mureş şi am avut meci cu Rapidul, la Bucureşti. Am apărat bine, iar, la final, spectatorii au aruncat cu ciocolată în semn de apreciere. Mi-am umplut cu ciocolată şapca". Fotbalul nu-şi pierduse candoarea, "nu eram adversari, ci parteneri de dispută".
Szoboszlay argumentează cu două exemple: "Am debutat la Tîrgu Mureş înt