A abandonat meseria de operator chimist pentru a se dedica familiei şi creşterii copilului. Îşi câştigă existenţa din munca grea cu pământul şi roadele lui.

De 30 de ani, cu mici excepţii, pe Maria Cristache o găseşti zilnic la o tarabă din Piaţa Nord din Ploieşti.

Clienţii săi fideli ştiu că nu vine niciodată în zilele când sunt sărbători importante pentru că femeia merge atunci la biserică pentru a-i mulţumi Celui de Sus că este sănătoasă, că are putere de muncă şi că pământul îi dă în fiecare anotimp răsplata muncii.

În rest, de cum se crapă de ziuă, Maria este la taraba ei. Aranjează legumele, pune deoparte comenzile speciale şi răspândeşte un optimism debordant prin veselia fiecărui cuvânt pe care îl schimbă cu ceilalţi producători din piaţă.

Datorită ei, în mai multe case din Ploieşti încă se mănâncă roşii şi alte legume româneşti. Noduroase, poate puţin pătate, ori crescute strâmb, după capriciile pământului şi ale fenomenelor naturale. Dar atât de gustoase şi căutate.

Acum are pe tarabă gulii, păstârnac şi tot felul de rădăcinoase care se transformă în salate sau ciorbe gustoase. Nu sunt nici pe departe atât de aspectuoase ca morcovii din Turcia de la taraba de vizavi, dar toată lumea vine la ea să cumpere.

După ce termină tot ce are de vândut se duce acasă unde până seara târziu stă în solar şi îngrijeşte producţia de salată, ceapă verde şi ridichi de la primăvară. După ce termină cu ele, vine rândul roşiilor şi al verdeţurilor, apoi al cartofilor. Şi tot aşa, zi de zi, an de an, contaminată de puterea lui fertilă, duce lupta românului de la ţară cu pămîntul căruia i-a picat în vrajă când era doar o copilă.

O muncă ingrată

Acum mai ales, când frigul şi curenţii de aer sunt stăpâni pe piaţă, Maria se înfofoleşte cu mai multe rânduri de haine şi îşi acoperă bine capul pentru a rezista o zi întreagă în ger.

N