Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Chiru despre decesul fostului primar din Eforie

Publicat in Ziua Constanta, vineri 8 ianuarie 2010 ·

„Îl ştiu ca pe un om responsabil şi cu mult bun simţ"

Mihai Cosma, fostul primar al oraşului Eforie a fost înmormântat miercuri după-amiază, după o lungă suferinţă. Fostul edil a fost internat în spital pe 23 octombrie, după ce a suferit un atac de cord, la o săptămână de la eliberarea condiţionată din arestul Penitenciarului de Maximă Siguranţă de la Poarta Albă.

Şi în aceste momente grele pentru familie, democrat-liberalii din localitate, foşti sau actuali angajaţi din primărie au fost prezenţi în ultimele clipe alături de fostul lor coleg.

Costantin Avătafului, consilier local în Eforie ne-a declarat că cel care a condus oraşul timp de opt ani a fost un om foarte respectat de toţi locuitorii urbei şi care a făcut treabă bună cât a avut frâiele urbei în mână: „A fost un om deosebit. Şi eu dar şi mulţi colegi din PD-L am fost să-i aducem un ultim omagiu şi la priveghi şi la înmormântare".

Şi colegul său de Consiliu Local din Eforie, Gigi Chiru, actualul şef al Inspectoratului Teritorial de Construcţii Constanţa ne-a declarat că îl cunoştea pe fostul primar de pe vremea când acesta era inginer la RAJA Eforie: „Eu îl ştiu ca pe un om responsabil, serios, cu mult bun simţ. Ce s-a întâmplat a fost inexplicabil şi cred că totul a fost pe fondul competiţiei".

Fost membru PD, Mihail Cosma a deţinut două mandate consecutive de şef al oraşului dar a fost împiedicat să candideze şi pentru al treilea, pentru că a fost arestat pentru luare de mită cu o zi înaintea scrutinului electoral local. Acesta a fost condamnat în 2007 la patru ani de închisoare, dar a fost eliberat din arest anul trecut pentru bună purtare, Judecătoria Medgidia apreciind că deţinutul a îndeplinit condiţiile necesare eliberării condiţionate. „A suferit mult cât a fost în arest, de acolo i s-a tras moartea", a mai completat democrat-liberalul Avătafului.

„Îl ştiu ca

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE vine cu explicații, după ce un român a fost expulzat din Serbia din motive de „securitate naţională”

Adevarul acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a transmis joi, 23 ianuarie, explicații despre incidentul din Serbia, în care mai mulți tineri, prin care și un român, au fost legitimați şi conduși la sediul unei secţii de poliţie. Ulterior, au fost expulzați.

Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator

Ziua Constanta acum 2 ore
După Grecia în 2017, România este a doua țară ortodoxă care primește moaștele Sfintei, de când acestea sunt la Veneția. Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse în pelerinaj la Mănăstire

Oscar 2025. Sebastian Stan nominalizat pentru „cel mai bun actor în rol principal” / „Emilia Pérez” şi „The Brutalist” domină lista

Mediafax acum 5 ore
Nominalizările pentru cea de-a 97-a ediţie a Premiilor Oscar au fost anunţate joi. „Emilia Pérez”, „The Brutalist” şi „Wicked” au dominat lista. Actorul cu origini române Sebastian Stan este nominalizat la categoria „Cel mai bun actor în rol princip

Formula 1: Conform noilor reguli, piloţii ar putea fi suspendaţi pentru înjurături sau declaraţii politice

News.ro acum o ora
Piloţii de Formula 1 ar putea fi suspendaţi sau ar putea pierde puncte în campionat pentru înjurături sau declaraţii politice, conform noilor reguli ale FIA, relatează AP. Acest lucru ar putea adânci un dezacord cu piloţii, care au criticat FIA anul

BAT este recunoscut ca Angajator de Top în România La nivel global, BAT este una dintre cele doar 16 companii care au primit certificarea Global Top Employer în 2025

News.ro acum 7 ore
Compania BAT este onorată să anunţe primirea certificării Top Employer în România, în urma unui proces complex de evaluare a angajatorilor cu cele mai bune practici în domeniul resurselor umane. BAT este un angajator strategic în România, cu circa 3

Marinarul din România şi colegii lui bulgari, răpiţi de rebelii Houthi din Yemen şi ţinuţi captivi mai mult de un an, au aterizat la Sofia - FOTO / VIDEO

News.ro acum 50 minute
Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim anunţă, joi, că marinarul din România şi colegii lui bulgari, care au făcut parte din echipajul navei Galaxy Leader şi au fost capturaţi de rebelii Houthi din Yemen de mai bine de un an au at

VIDEO Laura Vicol spune că a zburat cu avionul privat împreună cu Marcel Ciolacu. „Bărbații din partid nu mă susțin”

HotNews acum 2 ore
Laura Vicol, fosta peședintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, a recunoscut că a zburat alături de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu avionul privat. „De câteva ori. Și cu dânsul și fără”, a afirmat ea, într-un scurt fragment video din emisiu

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Cod roşu de vânt puternic în Scoţia şi Irlanda de Nord

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Scoţia sau în Irlanda de Nord, asupra faptului că autorităţile locale au emis avertizări meteorologice (cod roşu şi portoc

Oficial Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, reținut de procurorii DNA! Ce acuzații i se aduc

Ziua Constanta acum 8 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 ianuarie 2

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala sa carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate de jucător, cât şi de antrenor

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Cornel Oţelea, în semn de omagiu pentru excepţionala carieră sportivă şi pentru întreaga activitate desfăşurată, atât în calitate d

Vremea

București
acum

joi

2°/10°
vin.

5°/11°
sâm.

5°/8°
dum.

4°/11°
Iasi
acum

joi

2°/8°
vin.

2°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

4°/12°
Constanta
acum

joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/8°
dum.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/5°
vin.

2°/6°
sâm.

1°/6°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/11°
vin.

3°/8°
sâm.

2°/9°
dum.

3°/11°