Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJC da alti 40.000 de euro pentru cetatile antice din Dobrogea

Publicat in Ziua Constanta, vineri 8 ianuarie 2010 ·

În urmă cu două zile, autorităţile judeţene au făcut public anunţul prin care contractul referitor la studiul de fezabilitate şi de marketing pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene a fost predat unui consorţiu de firme, una din Bucureşti iar cealaltă din Ploieşti, SC Vila House SRL & Detente Consultants SA.

Licitaţiile organizate până acum referitoare la acest proiect transfrontalier, premergătoare etapei studiului de fezabilitate, au fost toate câştigate doar de firme aparţinând unor apropiaţi ai conducerii autorităţilor judeţene: Expertissa şi SOTI Cable Neptun, care au încasat aproape 520.000 euro, din cei 673.000 euro cât a reprezentat valoarea totală alocată finalizării proiectului.

Potrivit anunţului de atribuire nr. 98759 din 6 ianuarie a.c., contractul a fost acordat firmei bucureştene, singura care şi-a depus oferta, pentru suma de 176.300 lei, chiar dacă maximul pe care autoritatea contractantă ar fi fost dispusă să o plătească era de 232.842 de lei.

Licitaţia a avut loc în urmă cu aproape patru luni, la începutul lui septembrie, însă reprezentanţii autorităţii contractante au publicat numele firmei desemnate câştigătoare abia la începutul lunii ianuarie.

Contractul trebuie să fie finalizat în maxim o lună, după cum arată datele caietului de sarcini. Finalitatea acestui proiect vizează realizarea unui Centru Transfrontalier de Istorie şi Arheologie situat la cetatea Capidava.

Obiectivul vizat este sporirea atractivităţii pentru vizitatori a următoarelor cetăţi antice din Dobrogea, Carsium, Ulmetum, Capidava, Durostor şi Turtucaia din Districtul Silistra, Bulgaria.

Prima societate din asocierea desemnată câştigătoare a proiectului, SC Vila House SRL, îl are administrator pe un anume Bogdan Heroveanu, iar cea de-a doua - Detente Consultants SA, pe Benabdallah Jamil, Minea Constantin Dallis.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°