Autismul pe care il mimeaza Elena Udrea (care la intrebarea decenta a ziaristilor despre comentariile din presa straina la adresa dansei raspunde ca nu a auzit nimic de asa ceva) pare ca devine o boala serioasa pentru tot mai multi dintre noi. Inca nu inteleg cum am reusit sa ajungem in halul asta.

Spuneam asta, iar de aici s-a inteles ca as crede ca toti jurnalistii sunt o apa si un pamant. Moralmente vorbind, depinde mult de distanta de la care privesti turma. De foarte departe poti spune ca toti suntem la fel. De aproape exista mai multe nuante, diferente o gramada si se poate discuta mult despre tipologii distincte. Insa, nu asta fusese tinta textului. El incerca tocmai sa intruduca nuantele intr-o judecata morala mult prea categorica.

Un singur lucru am vrut sa spun raspicat. La nivel de trusturi de presa nu exista puri si impuri, patati si nepatati – asa cum vad ca e tot mai mult tendinta de a ne se separa singuri. Toate ziarele importante si toate televiziunile mari au pacatuit candva, iar martorii acelor greseli se afla acum printre cei mai vocali judecatori ai noului Nurnberg al presei. Si ma mai enerveaza ipocrizia asta de a nu recunoaste ca pana in alegeri cu totii (sa ne intelegem – aproape toti ca sa nu mai sara fariseii in sus) am fost orbiti de pasiunea cu care ne-am condus ideile si credintele.

Acelasi fariseism se activeaza si in partea cititorilor. Ei vor sange, vor sa vada jurnalisti pedepsiti pentru ca au crezut mai mult decat au putut demonstra in ceva. Daca introduci nuante nu e bine, caci nu se mai vad toti vinovatii, daca spui ca toti suntem vinovati, iarasi nu e bine caci astfel nu mai ramane nimeni care sa fie spanzurat in piata publica.

Se pare ca momentan ne anima o mare pofta de sange, iar cititorii vor sa isi vada fostii idoli sau dusmani rastigniti. Din aceasta cauza nu mai poti sa spui sincer ca ai gresit, ca t