Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maidanezii din Iaşi lăsaţi pe străzi şi în acest an

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 ianuarie 2010 ·

Pentru că nu au fonduri suficiente, şefii Primăriei au anunţat că noul padoc de la Tomeşti nu va fi terminat în acest an.

Ieşenii vor trebui să suporte şi în acest an maidanezii care poulează în număr mare în toate cartierele municipiului. Şefii din Palatul Roznovanu au anunţat că este posibil ca viitorul adăpost pentru animale început la Tomeşti să nu fie terminat în acest an, deşi contractul câştigat de Iasicon prevedea un termen de execuţie de trei luni.

„Trebuie să vedem ce prevederi bugetare sunt pentru aceste investiţii în bugetul pe 2010. În funcţie de acestea, vom încerca să punem în funcţiune măcar o parte din locurile amenajate pentru câini. Din cele 3-4.000 de locuri, încercăm să executăm 1.500", a anunţat Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei. Acesta a precizat că municipalitatea va încerca să aloce în acest an bani pentru a asigura condiţiile şi utilităţile de adăpostir a animalelor, dar nu vor putea oferi întreaga sumă de 3,8 milioane de lei solicitată de Iasicon şi Hugeconstruct pentru finalizarea investiţiei.

Adăposturi pentru câini, pisici, dar şi cai

În bugetul pe 2009 au fost repartizat un milion de lei pentru padocul din Tomeşti, dar lucrările au fost sistate mai multe luni din cauză că terenul oferit pentru execuţia adăpostului aparţinea unor proprietari privaţi.

La padocul de la Tomeşti vor fi amenajate adăposturi pentru câini şi pisici, dar şi 20 de boxe pentru animalele mari abandonate. Tot în acest spaţiu, va fi realizat un centru medical şi administrativ. În prezent, câinii fără stăpân ar trebui luaţi de pe străzi de Salubris şi duşi la padocul de la Miroslava care are o capacitate de 300 de locuri. Spaţiul din comuna ieşeană este însă insuficient pentru a adăposti toţi câinii comunitari de pe străzile Iaşiului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 57 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 39 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 33 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 38 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°