Precaută. Pentru a nu-i afecta imaginea de ştiristă, Melania Medeleanu a folosit un pseudonim foarte apropiat de numele ei.
După colaborarea cu fostul ei soţ, Dan Teodorescu de la Taxi, la piesa „O viaţă fără noi", Melania Medeleanu a reeditat experienţa alături de Claudiu Mirică. Numai că de data aceasta, ştirista a ales să-şi ascundă identitatea în spatele pseudonimului Clara Deleanu. Puţină lume ştie însă că prezentatoarea tv nu este străină de domeniul muzical, ea având de fapt studii de specialitate. Mai precis, Melania şi Claudiu Mirică s-au împrietenit la Conservator - secţia canto, unde au fost colegi.
Prin urmare, vedeta nu a stat pe gânduri când acesta i-a propus să-i folosească vocea la piesa „Cheamă-mă", de pe albumul „Retro". „Într-adevăr vocea îmi aparţine. Claudiu m-a rugat să-l ajut, iar eu am răspuns rugăminţii lui. Nu am pretenţii de cântăreaţă şi a fost doar o joacă. Nu e ceva cu care vreau să ies în faţă, de aceea am preferat ca pe album să nu apară numele meu", ne-a declarat Melania Medeleanu.
Precaută. Pentru a nu-i afecta imaginea de ştiristă, Melania Medeleanu a folosit un pseudonim foarte apropiat de numele ei.
După colaborarea cu fostul ei soţ, Dan Teodorescu de la Taxi, la piesa „O viaţă fără noi", Melania Medeleanu a reeditat experienţa alături de Claudiu Mirică. Numai că de data aceasta, ştirista a ales să-şi ascundă identitatea în spatele pseudonimului Clara Deleanu. Puţină lume ştie însă că prezentatoarea tv nu este străină de domeniul muzical, ea având de fapt studii de specialitate. Mai precis, Melania şi Claudiu Mirică s-au împrietenit la Conservator - secţia canto, unde au fost colegi.
Prin urmare, vedeta nu a stat pe gânduri când acesta i-a propus să-i folosească vocea la piesa „Cheamă-mă", de pe albumul „Retro". „Într-adevăr vocea îmi aparţine. Claudiu m-a rugat să-l ajut, iar eu am răspuns r