Din cauza salariilor şi a primelor de joc restante, jucătorii FC Cetatea ameninţă că vor boicota reunirea lotului de luni dimineaţă. Conducerea clubului roagă jucătorii să nu facă memorii, spunând că îi lasă să plece pe cale amiabilă
Neplăţiţi de aproape 3 luni, cu 5 prime de joc restante, cu condiţii de liga judeţeană, fotbaliştii de la FC Cetatea Suceava ameninţă că vor boicota reunirea de luni dimineaţă a echipei în vederea începerii stagiului de pregătire pentru returul de campionat.
Mai mult decât atât în rândul jucătorilor au început să apară dorinţe de a fi lăsaţi liber de contract pentru a putea fiecare în altă parte să îşi caute de muncă. Toate aceste lucuri sunt confirmate şi chiar susţinute şi de principalul Cetăţii, Ioan Radu, care spune că este alături de jucători pentru că au şi ei familii de întreţinut şi nu pot să fie minţiţi la nesfârşit.
“Ar trebui să le acordăm dezlegările fotbaliştilor care nu vor să mai rămână, pentru a putea să îşi caute de muncă în altă parte. Este o perioadă grea pentru noi, dar nici nu putem să îi minţim la nesfărşit pe jucători”, spune antrenorul Ioan Radu.
“Cei care nu sunt de acord să mai rămâne în noile condiţii, sunt liberi să plece în altă parte”
Mare parte din bani vin direct de la Primărie sau pe ruta municipalităţii, cu acordul Consiliului Local. Edilul şef al oraşului, Ion Lungu, spune că din punctul lui de vedere toţi banii pe care Primăria trebuia să îi dea către clubul de fotbal au fost viraţi la timp.
Lucru confirmat şi de preşedintele Cetăţii, Ciprian Aron. “Primarul Ion Lungu are dreptate atunci când spune că s-a virat către club suma de 13,7 miliarde de lei vechi. Eu am sperat însă până în ultima clipă la o rectificare bugetară, în urma căreia să mai primim nişte bani care să ne permită să achităm restanţele financiare care s-au adunat către jucători”, a declarat