Da' repede s-au mai băşicat purtătoarele de batic prezente pe Esplanadă, miercuri, de Bobotează. Că de ce nenea ăla care a prins crucea o scoate la vânzare, pentru că, nu-i aşa, e păcat, aşa ceva nu se face.
Babele au dreptate, numai că alde ăsta, care an de an face ce face ca să prindă numai el crucea, nu este nici pe departe singurul vinovat. În fond, atâta timp cât crucea aparţine omului (în speţă Bogdan Vasiliu, asta ca să-i dăm şi numele, să-l facem celebru), el poate dispune cum vrea de bunul lui. Dac-atâta-l duce capu', vorba aceea: de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Problema-i că nenea ăsta-şi umflă muşchii, că e băiat de cartier şi le-arată "obrazul" la ăilalţi competitori s-o lase mai moale cu înotatul dacă vor să rămână-ntregi până la anu' de Bobotează. Când am auzit una ca asta m-am gândit că omu-i credincios de vrea atâta să pună NUMAI el mâna pe obiectul sfinţit. Aiurea, nea Bogdan voia crucea nu ca să-i ajute Dumnezeu, ci ca s-o vândă, s-o facă bani. Iar în acest caz nu Bogdan Vasiliu este culpabil (dacă putem zice aşa) dpdv. religios, ci ăla care dă banu' pe cruce. Ăla care va cumpăra crucea (preţul de pornire cică este 1.500 de euro) este de fapt cocalarul fariseu. Parcă îl şi văd pe marele cumpărător. Şi special am zis "marele", pentru că îmi imaginez că îşi poartă burta peste curea, conduce un Mercedes negru şi are trei brăţări din aur (a câte 70-80 de grame fiecare) la mâna dreaptă.
Imediat ce va achiziţiona crucea, cocalarul în cauză se va consola că, gata, a scăpat de toate grijile. Eventualele probleme de sănătate au dispărut "just like that", amanta s-a întors la el, iar conturile în bancă au început a se umfla fără ca el să mişte un deget. După asta, cocalarul va regreta că nu se aruncă vreo 10 cruci în apă de Bobotează, să le cumpere el pe toate, să-i rămână şi de vânzare, să-şi scoată măcar dublu banii investiţi. Da