Este din ce în ce mai clar că nici actualul Guvern - în fond, aproape acelaşi ca şi vechiul Guvern - nu are vreo viziune asupra scoaterii din criză a economiei. Dar ce spun eu "viziune", nu are nici măcar idee despre ce ar putea să facă în actualele condiţii economice.
Cabinetul "Boc 4", la fel ca şi Guvernele Boc 1, 2 sau 3 nu ştie pe unde să scoată cămaşa şi să scoată România din groapa în care se află. Lipsa unui program eficient anti-criză se simte tot mai acut, iar în lipsa acestuia, economia - susţinută, în fapt, de mediul privat - doar se chinuie să supravieţuiască. Premierul Emil Boc a găsit o singură soluţie: creşterea fiscalităţii. Taxa pe hamburger, pe cola şi pe dulciuri este una dintre găselniţele mediatizate, dar la acelaşi capitol de "creativitate" de care a dat dovadă Guvernul poate fi menţionată, de exemplu, şi colectarea, de către stat, a taxelor plătite de studenţi pentru cazarea în cămine, bani care se vor duce în acest an direct la buget, urmând ca statul, la rândul său, să plătească pentru administrarea căminelor studenţeşti. A făcut el Guvernul un calcul din care a reieşit că din această "afacere" i-ar rămâne câteva sute de milioane de lei. O nouă "idee" este plata contribuţiilor sociale şi în cazul convenţiilor ori a contractelor de colaborare. Cu siguranţă, se vor mai găsi astfel de soluţii "salvatoare", de "ieşire" din criză. Vor mai apărea nişte biruri gen "taxă de viciu" poate pentru şofat - care în cazul unora constituie un "viciu" - ori alergat prin parc. S-ar putea pune şi o "taxă pe shopping", care pentru mulţi reprezintă un viciu. Ca să nu mai spun de cei care preferă zi de zi covrigi înmuiaţi în ceai! Ăsta chiar poate fi considerat un viciu deja periculos.
Cam cu astfel de soluţii vrea Guvernul să scoată România din criză, e clar! Nimic pentru stimularea producţiei, a angajărilor de personal în sectorul privat,