Anul 2010 este un an de rascruce pentru partidele politice din Romania.
Dupa alegerile prezidentiale de la sfarsitul lui 2009, toate trebuie sa intre intr-o obligatorie perioada de reconstructie organizatorica si reasezare ideologica. Victoria, pe muchie de cutit, a d-lui Traian Basescu, dupa un prim mandat "fracturat" de nenumarate conflicte cu majoritatea clasei politice, impune o regandire a pozitiilor diverselor grupari partinice in raport cu statul. D-l Basescu a castigat si pentru ca si-a propus reformarea acestuia, modernizarea structurilor sale administrative. In timpul noului sau mandat vor avea loc atat alegeri locale, cat si parlamentare, alegeri ce ii vor da posibilitatea concretizarii proiectelor sale, sau vor duce la blocarea lor. Pozitia partidelor in aceasta batalie devine extrem de importanta. Cu ierarhiile lor actuale, cu programele anuntate pentru prezidentialele de anul trecut, ele nu mai pot, in mod evident, continua. Ca sa-si poata finaliza planurile pentru care a fost ales, d-l Basescu are nevoie de o majoritate politica sigura. Majoritatea actuala este fragila si conjuncturala. Ca sa il poata contracara, opozitia are nevoie, ea insasi, de o majoritate politica unita. Votul de la "prezidentiale" indica o divizare aproape - matematic - egala a electoratului. Aceasta divizare face ca, pana la viitoarele alegeri administrative, actiunea politica a partidelor sa fie foarte calculata si precisa.
PD-L-ul este desemnat de "prezidentiale" drept cel mai important partid al tarii. Cele peste 50% din voturi, obtinute de reprezentantul sau, candidatul "independent" (dupa Constitutie) Traian Basescu, ii dau speranta unui succes spectaculos la viitoarele "parlamentare". Conducerea PD-L-ului nu ar trebui insa sa uite ca procentul respectiv a fost de fapt al presedintelui-candidat si ca "uzura guvernarii" - mai ales intr-o perioada de criza ec
