Regretind ratarea readucerii celui mai mare talent al fotbalului iesean in Copou, nu trebuie uitat nici un moment faptul ca acesta a fost intotdeauna cu sufletul si cu punga alaturi de Politehnica. Numai bunul Dumnezeu ar putea sti daca aducerea lui Daniel Pancu in Copou ar fi fost mutarea salvatoare a Politehnicii pentru sezonul de primavara, cert este ca o asemenea lovitura de imagine pentru clubul iesean a fost ratata. Doi ani la rind, Poli a evitat rusinea retrogradarii printr-o astfel de lovitura, trasa la indigo cu venirea lui Andrei Cristea. Numai ca, desi francezii spun "jamais deux sans trois", ulciorul care a mers de doua ori la apa nu mai repeta cursa si pentru a treia oara, fiindca a prins radacini solide in curtile din Soseaua Stefan cel Mare. La 32 de ani trecuti, Daniel Pancu nu mai poate alerga pe teren precum Cristea, poate ca - daca ar fi sa ne luam dupa unul dintre "prietenii sai" - "alearga ca un elefant", insa ar fi putut ordona jocul Politehnicii prin tehnica sa braziliana, prin pasele sale geometrice, si ar fi putut sa ridice Copoul in picioare cu suturile sale bine plasate. Pentru aceasta nu trebuie sa fii nici Usain Bolt, nici Kenenisa Bekele, nici macar Banel Nicolita, ci Pancu si atit. Poate ca pentru "prieteni" (si, slava Domnului, exista destui binevoitori de acest gen si prin tirgul Iesilor) Pancu este un jucator terminat, desi niciunul dintre acesti "a-mici" nu l-a vazut pe "Pancone" macar in citeva minute de joc la Terek Groznii. Un fel de Lutu, cu deosebirea ca olteanul care a devenit saminta scandalurilor din vestiarul Jiului purta in el germenul ratarii viitoare inca de pe cind avea 25 de ani. Virsta la care Daniel Pancu juca la Besiktas Istanbul, dadea doua goluri Valenciei pe "Mestalla" si - daca n-ar fi uitat prea mult cronometrul in buzunar arbitrul elvetian Urs Meier - ar fi fost eroul natiunii dupa neuitatul meci al nationalei